Simona Ionescu / Redactor Șef
Luigi Ionescu a cântat 40 de ani. Vocea lui baritonală, caldă și tandră a făcut ravagii în rândul femeilor. Compozitorii erau fascinați de talentul său, iar la 24 de ani a fost angajat al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”.
Luigi Ionescu a fost o mare vedetă în comunism, dar era un om modest. Locuia într-o garsonieră din cartieul bucureștean Titan, unde a și murit, sărac și trist.
A început să cânte încă din timpul liceului şlagăre româneşti sau străine, cum ar fi „Marina, Marina“. Piesa care l-a făcut celebru rămâne „Lalele“, compusă de Temistocle Popa. Șlagărul are și o poveste incredibilă azi.
Iniţial, piesa se numea „Gagarin”, în cinstea cosmonautului din URSS ajuns primul în spaţiul cosmic. Melodia era un vals lent, care urma să fie cântată în spectacolele de la Teatrul de Revistă ”Tănase”. Valsul se numea “Gagarin” și spunea povestea primului om care a ajuns în Cosmos. Însă, melodia nu a avut priză la public. Luigi Ionescu a primit mai multe aplauze când a intrat pe scenă, decât după ce a cântat ”Gagarin”.
Linia melodică îi aparține lui Temistocle Popa, iar textul lui Aurel Storin. Refrenul conţinea un cuvânt care în limba română este nemuzical, «Gagarin», iar ritmul acestui cântec nu este tocmai potrivit pentru generaţia tânără. În cele din urmă, s-a ajuns la versiunea deja celebră a “Lalelelor”. Este suficient să asculți o dată această piesă și rămâi în gând cu refrenul.
Luigi Ionescu a fost o mare vedetă a vremurilor în care a trăit. I se spunea „Frizerul” din cauză că avea un păr bogat, cu o frizură perfectă ori de câte ori apărea. Femeile îl adorau. La Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, Luigi Ionescu primea ropote de aplauze, chiar înainte să cânte. A avut spectacole pe această scenă timp de 30 de ani, dar a cântat și în străinătate alături de ansamblul teatrului.
„Era plin de talent pentru muzica uşoară şi era un tălmăcitor al muzicii uşoare. Avea o voce caldă, baritonală, plină de tandreţe şi de nostalgie. De câte ori intra în scenă spunea: «Dă, Doamne!». Era credincios şi chema mereu divinitatea lângă el, pentru momente speciale. Era un prieten bun, de nădejde. Era de-o modestie care-i caracterizează pe marii oameni“, spunea compozitorul Temistocle Popa.
Luigi Ionescu a murit pe 4 octombrie 1994, la 67 de ani. S-a născut la Pâncești, județul Bacău, pe 3 aprilie 1927. De mic, Luigi Ionescu a fost fascinat de pian. La 19 ani, participă la un concurs de tineret unde va fi remarcat de marii compozitori ai vremii care vor scrie pentru el.
Avea o voce caldă, baritonală, plină de tandreţe şi de nostalgie. La 24 de ani a fost angajat la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” unde a rămas timp de 36 de ani, până în 1987, când se retrage din activitate. A locuit în garsoniera lui mică din cartierul Titan. Vecinilor nu le venea să creadă că marea vedetă iese la cumpărături, în haine ponosite și cu pantofi aproape scâlciați. A murit în 1994.
Un artist atât de mare are doar câteva fotografii aproape șterse și foarte puține înregistrări, deși a fost prezent frecvent la radio și televiziune. A fost uitat pe nedrept.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
