Simona Ionescu / Redactor Șef
În cariera sa de șase decenii, Marlon Brando a marcat cinematografia și este considerat, pe bună dreptate, printre actorii legendari ai generației sale, dar și din toate timpurile. Nu și-a câștigat faima jucând după reguli, ba chiar din contră: a fost un rebel, de la început și până a închis ochii, în 2004, la vârsta de 80 de ani.
Moștenirea sa rămâne azi una greu, aproape imposibil de egalat. A fost numit la un moment dat „actorul actorilor”, iar titani precum Robert De Niro, Al Pacino și Jack Nicholson l-au numit o sursă de inspirație absolută.
Legendarul actor a avut însă începuturi problematice, care nu au prevăzut în niciun fel destinul său remarcabil. S-a născut și a crescut într-o familie cu probleme de alcoolism, iar ambii părinți au ajuns, în cele din urmă, la Alcoolicii Anonimi.
Mama sa, Dodie, era adesea adusă acasă de prin baruri de către tatăl său – un lucru care l-a marcat profund pe Brando. În cartea „Songs My Mother Taught Me”, el scria: „Durerea pe care o provoca băutura ei era că prefera să se îmbete decât să aibă grijă de noi”.
Adolescent fiind, Brando a fost trimis la o academie militară, dar nu de bunăvoie. Tatăl său l-a forțat să meargă acolo după ce fusese exmatriculat din liceu pentru că a mers cu motocicleta pe hol. A renunțat apoi și la academia militară, după ce a fost pus în probă pentru insubordonare, mutându-se în Greenwich Village, New York, la sora sa, unde a început studiul actoriei.
Totuși, înainte de a renunța, puștiul Marlon Brando s-a asigurat că își lasă amprenta indiscutabilă asupra academiei militare care l-a stresat atât de mult și a încercat să îi înfrâneze spiritul. Farsa pe care a pus-o la cale a devenit legendă printre absolvenții academiei, așa cum era de așteptat.
Brando a fost pus în probă la Shattuck Military Academy pentru o mulțime de încălcări ale regulilor, dar nu a fost prins niciodată pentru cel mai sălbatic (și bizar) act de rebeliune al său. Într-o noapte, a urcat în clopotnița academiei, a scos batantul uriaș al clopotului – care cântărea 70 de kilograme – și l-a târât vreo 200 de metri, apoi l-a îngropat.
Când personalul a aflat, Brando a găsit o metodă genială să nu fie descoperit: a condus chiar el comitetul care căuta vinovatul! În albumele de fotografii ale celor ce i-au fost colegi la Shattuck există și acum poze cu marele actor, care zâmbea poznaș, parcă gata pregătit de următoarea trăznaie.
Marele actor nu era fanul repetițiilor, și nu doar din lene. Prefera ca lucrurile să se întâmple spontan. Pauline Kael a scris că, prin anii ’40, a ajuns târziu la un spectacol de teatru în care juca Brando și a crezut că tânărul actor avea o criză pe scenă – atât de viu era.
Brando nu a studiat „Metoda” cu Lee Strasberg, care semăna cu un psihanalist fascist prin cerința ca actorii să-și exploreze emoțiile până la epuizare. Cu Stella Adler, însă, Brando a învățat cum să-și folosească amintirile, dar să păstreze mereu ceva deoparte.
Autoindulgența lui se extindea și asupra refuzului de a-și învăța replicile, cerând ca acestea să-i fie citite de un asistent printr-o cască minusculă. Argumenta – într-un mod convenabil – că astfel interpretarea sa era mai spontană, și uneori chiar era: în comedia „The Freshman” (1990), în care și-a reluat rolul lui Vito Corleone, ezitarea replicilor devenea parte din substratul melancolic al personajului.
Marlon Brando a fost faimos pentru „method acting” – o tehnică în care nu urma cu strictețe scenariul, ci se transforma complet în personajul jucat, devenind acel om chiar și în afara camerelor de filmat. Deși metoda lui era cunoscută, asta nu l-a împiedicat să aibă conflicte frecvente cu scenariștii și regizorii.
Pentru mulți, existau doi Brando: tânărul visător, seducător, și veteranul îmbătrânit, masiv. Chiar dacă a fost un sex simbol mare parte din carieră, asta nu înseamnă că nu mânca pe rupte. De fapt, iubea mâncarea atât de mult încât, timp de câteva decenii, ținea diete drastice înainte de a apărea pe platouri. La un moment dat, soția sa, Movita, a ajuns chiar să pună lacăte pe frigider.
De-a lungul carierei sale a fost premiat de mai multe ori, inclusiv cu două statuete Oscar. În 1973, după ce a câștigat Oscarul pentru rolul din „Nașul”, Marlon Brando a refuzat premiul, trimițând în locul său o actriță amerindiană (Sacheen Littlefeather), ca protest față de tratamentul nedrept aplicat nativilor americani în industrie. A fost un gest politic curajos și șocant pentru vremea aceea.
Marlon Brando a fost mult înaintea timpurilor și inegalabil peste tot ceea ce era Hollywood la acea vreme. A reinventat actoria, a cumpărat o insulă, a avut mai multe partenere, cu care a făcut 11 copii. A citit filozofie, a învățat politică, a iubit fără etichete și a detestat faima.
În 2004, bolnav și aproape de moarte, Marlon Brando a simțit că acela era finalul. În cadrul ultimei conversații telefonice purtate cu prietenul lui foarte bun, Karl Malden, acesta l-a întrebat dacă să vină să îi țină companie.
Singurul răspuns pe care Brando a reușit să-l rostească a fost un solemn „Nu are rost”, atunci când i-a spus lui Malden să nu vină în vizită – și aceasta avea să fie ultima oară când cineva din afara echipei medicale care îl îngrijea avea să-l mai audă vorbind. Trei săptămâni mai târziu, a murit din cauza unei insuficiențe respiratorii provocate de fibroză pulmonară.
A fost incinerat, iar cenușa sa a fost împrăștiată în mai multe locuri, în special în Tahiti și în Death Valley, California. Cenușa prietenului său apropiat, actorul Wally Cox, a fost și ea împrăștiată în același loc din Death Valley, în același timp.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
