După perioada grea prin care a trecut, Oana Roman face toate eforturile de a merge mai departe, dar și de a păstra vie amintirea mamei sale, prin diferite gesturi și obiceiuri, după cum ea a mărturisit pe Instagram. Trecerea în neființă a Mioarei Roman a îndurerat toată țara, aceasta fiind extrem de iubită. În ultimele luni de viață, fosta soție a lui Petre Roman a trăit în luxul cu care era obișnuită, deși locuia la un azil din Snagov.
La azil era prietenă cu toți pacienții de acolo și nu a creat niciodată probleme, scria Rețete și Vedete în urmă cu câteva zile. Era bună și jovială cu toată lumea, ba chiar avea și o serie de hobby-uri, printre care rebus, sudoku, dar și cititul unei cărți bune însoțită de o ceașcă de ceai. Cât despre dulciuri, acestea îi plăceau mult și le consuma cu regularitate.
Mioara Roman mergea la coafor la azil
Într-o postare pe Instagram, fiica fostului premier a dezvăluit câteva detalii din rutina pe care mama sa a păstrat-o cu sfințenie până în ultima clipă. Oana apare machiată și explică fanilor că face asta în memoria mamei sale, care nu ieșea niciodată din casă nemachiată și așa a învățat-o și pe ea să se comporte: ”Și da, ma machiez și mă aranjez pentru că mama nu concepea ca o femeie să iasă din casă nemachiată și nearanjată, necoafată și nevopsită. Dacă mă vedea nemachiată și fără ruj mă cam lua la rost și mă întreba de ce am ieșit așa din casă”, și-a început Oana mărturia.
A rămas „o doamnă” și în cele mai grele momente
Aceasta a subliniat că Mioara Roman mergea constant la coafor, manichiură li pedichiură, ba chiar avusese programare cu o săptămână înainte să moară, ceea ce denotă finețea și eleganța de care fosta soție a lui Petre Roman a dat dovadă întotdeauna, chiar și în situații dificile: ”Unde stătea ea la centru, aveau acolo coafor și la 2,3 săptămâni îi făceau programare și se vopsea, făcea manichiura și pedichiura. Cu o săptămână înainte să ne părăsească îi făcusem programare și era vopsită și coafată și cu manichiura și pedichiura făcută, așa cum îi plăcea ei. Sunt lucruri care pentru ea erau foarte importante și eu fac așa cum făcea ea”, a încheiat Oana Roman.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook