Ștefan Mihăilescu-Brăila a fost un copil nedorit, iar mama lui nu l-a iubit

Ştefan Mihăilescu-Brăila a fost iubit de public pentru rolurile din peliculele „Păcală” (1974), „Ciocolata cu alune” (în 1978), „Elixirul tinereţii” (în 1978), „Nea Mărin miliardar” (1979), “Secretul lui Bachus” (1979).

Ștefan Mihăilescu-Brăila  nu era un bărbat frumos:  avea un nas mare, a fost chel de tânăr și buze subţiri. Era un bărbat de 1,62 m, dar lat în umeri, foarte agil, cu gesturi spontane. Mergea cu gâtul întins, aşa, ca să pară mai înalt. În schimb, avea o voce cu un timbru frumos și un talent de excepție.

Marele actor Ștefan Mihăilescu-Brăila ne-a părăsit la 19 septembrie 1996, la 71 de ani. Au trecut anii, dar rolul magistral din ”Secretul lui Bahus” este la fel de popular și în ziua de azi. ”Bachus” a fost ultimul mare rol interpretat de marele actor.

Ștefan Mihăilescu-Brăila a fost un copil nedorit

Puțini știu că artistul a fost un copil nedorit, ”din flori”, iar mama lui nu l-a iubit.

Ştefan Mihăilescu-Brăila s-a născut la 3 februa­rie 1925 la Brăila. Mama lui  a fost infirmieră și l-a născut la 19 ani, în afara căsătoriei. A fost un copil ”din flori”, cu copil nedorit și care nu a fost iubit de mama sa. Din acest motiv, Ştefan Mihăilescu-Brăila n-a putut să-şi ierte mama niciodată și a fost marcat pe viaţă. A su­fe­rit îngrozitor toată viața. Mai târziu, a mărturisit că, la rândul său, nu a putut iubi: ” N-am fost învăţat”, spunea Ştefan Mihăilescu-Brăila.

O rudă a marelui actor, povestea că s-a născut la Brăila, în casa bunicilor din partea mamei. A venit pe lume dintr-o relație de o noapte cu un medic care locuia în cartierul Lacul Dulce. Nu a avut o copilărie fericită. Mama lui era rece, se purta rău cu el. Unchiul lui îi spunea mereu că e foarte urât, îl băteau cu lingura în cap. A suferit toată viaţa, panicat de sărăcie. Era po­sesiv cu lucrurile lui, dar era şi în stare să dăruiască foarte mult.

Ştefan Mihăilescu-Brăila, copil hamal și salahor

În 1936, se înscrie la Liceul in­dus­trial din Brăila şi-l termină în 1940. Din 1944 face parte din mişcarea artistică de amatori. A fost un copil sărac şi de aceea a început să muncească de la vârsta de 16 ani, a fost pe rând hamal, salahor, funcţionar. Vedea filme, multe filme, în special americane. Chiar își dorea să ajungă în America, în țara tuturor posibilităților. La 14 ani s-a urcat într-o birjă și a spus: ”Nene, eu vreau să ajung în America”.

Se întâmpla în 1939, însă prietenul cu care se îmbarcase clandestin pe vapor lăsase acasă bilet de adio, aşa că părinţii acestuia i-au găsit. Peste ani, îi plăcea să spună: “Măi, eu eram mai bun decât Edward G. Robinson, Lino Ventura şi Louis de Funès la un loc”.

De la 16 ani a lucrat ca muncitor în port, salahor, apoi funcţionar. A absolvit în 1947 Conservatorul de muzică şi artă dramatică “G. Cavadia” şi s-a angajat la teatru. Avea 24 de ani şi strălucea pe scena brăileană. În 1956 joacă la teatrul din Baia Mare, iar în 1957, vine prin concurs, la Teatrul “Giuleşti” din Bucureşti care se numea atunci Teatrul Muncitoresc CFR.