Europarlamantarul PNL a fost invitat în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D și a vorbit despre viața sa personală, dar a dat și sfaturi, mai ales pentru românii săraci.
Rareș Bogdan spune despre sine că este genul de politician care se implică și ajută atunci când e vorba de oamenii săraci, cărora le transmite să creadă și că lucrurile se pot schimba în bine. De altfel, în credință spune politicianul că este speranța:
„Să creadă în Bunul Dumnezeu și să facă eforturi să creadă că lucrurile se pot schimba în bine. Eu sunt un om care ajută, ajut cât pot, ajut mai mult decât vorbesc de ajutor, pentru că nu voi vorbi despre asta.”
Politicianul pune umărul la ajutorarea semenilor
Totuși, chiar dacă se ferește să vorbească despre ajutorul dat altora, Rareș Bogdan a mărturisit că a pus umărul la mai binele unei persoane chiar când venea spre emisiunea cu Rifai. „Inclusiv venind la dumneavoastră la emisiune am ajutat un om din Piața Universității, care a fost cu mine la demonstrații, nu e un om bogat, are două fete de care se ocupă, a primit trei mame cu copii din Ucraina și m-a sunat să-l sprijin și îmi pare rău că nu am putut săptămâna trecută ”, a declarat Bogdan.
Rareș Bogdan este un om bogat
Politicianul nu a ascuns faptul că el nu are probleme de natură financiară și că provine dintr-o familie înstărită și s-a căsătorit cu fiica unui om de afaceri important. „Eu am trăit într-o familie în care nu ne-a lipsit nimic. Am avut mult, iar după Revoluție ne-am obținut o parte din proprietăți – încă nu toate, mai avem. M-am căsătorit cu o fată mult mai bogată decât mine, socrul meu este multimilionar.”
Rareș Bogdan a mai spus că model i-a fost bunicul, care a ales și el o fată înstărită, însă recunoaște că la mijloc, în cazul său, au fost și sentimentele: „Am procedat ca bunicul meu, a fost un model… însă nu de asta, pentru că m-am îndrăgostit de ea.”
„Vezi că sunt copii ca tine, care nu au!”
Europarlamentarul nu se rezumă să îndemne la credință pe cei care nu au, ci își educă propriii copii în acest spirit. El a mai spus în emisiunea de la Kanal D: „Atunci când ai, trebuie să te gândești la cel care nu are. Când ne putem la masă, le spun copiilor meu atunci când solicită două feluri de mâncare și unul nu le place: ‘vezi că sunt copii ca tine, care nu au!’.”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook