Simona Ionescu / Redactor Șef

Alimente care conțin mult calciu. Bune pentru oase și dinți

Alimente care conțin mult calciu. Bune pentru oase și dinți
Organismul nostru are nevoie de calciu. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, oasele și dinții sunt din ce în ce mai fragile, din pricina deficitului de calciu. Alimente care conțin mult calciu.

99% din calciul din organism este stocat în oase și dinți, cărora le susține structura și funcția. Oasele suferă o remodelare continuă, cu resorbție constantă și depunere de calciu.

Acest echilibru se modifică pe măsură ce înaintăm în vârstă, scrie doc.ro.

Nevoia de calciu în funcție de vârstă

Formarea oaselor depășește resorbția în perioadele de creștere la copii și adolescenți, în timp ce la vârsta adultă ambele procese sunt relativ egale. La vârstnici, în special la femeile aflate în postmenopauză, pierderea osoasă depășește formarea, ceea ce crește riscul de osteoporoză.

Putem să ajutăm organismul și să să consumăm mai multe alimente bogate în calciu.

Pentru a nu apărea o carență de calciu, doza zilnică recomandată diferă în funcție de vârstă, de sex și de stare:

  • Bebelușii până în 6 luni au nevoie de 200 mg de calciu pe zi.
  • Copiii între 4 și 8 ani, precum și adulții între 19 și 50 de ani au nevoie de 1000 mg de calciu.
  • Copiii între 9 și 18 ani, precum și gravidele și femeile care alăptează au nevoie de 1300 mg de calciu.
  • Adulții între 51 și 70 de ani au nevoie de 1000 mg de calciu (bărbații) și 1200 mg de calciu (femeile).
  • Vârstnicii de peste 71 de ani au nevoie de 1200 mg de calciu zilnic.

Cum știm că avem deficit de calciu?

Carența de calciu nu provoacă simptome, la început. Pe măsură ce starea progresează, apar simptomele deficitului:

  • confuzie sau pierderi de memorie
  • spasme musculare și crampe
  • amorțeală și furnicături în mâini, picioare și față
  • depresie
  • halucinații
  • unghii fragile
  • uneori, apariția fracturilor.

Ce putem face în cazul în care avem lipsă de calciu?

Carența de calciu poate afecta toate părțile corpului, persoana observând că are unghii fragile, că părul crește mai lent sau că pielea pare mai subțire.

Dacă încep să apară simptome neurologice, cum ar fi pierderea memoriei, amorțeală și furnicături, halucinații sau convulsii, se va cere sfatul medicului cât mai curând posibil.

Pe termen lung, aportul inadecvat de calciu determină osteopenie care, dacă nu este tratată, poate duce la osteoporoză.

Riscul de fracturi osoase crește, de asemenea, în special la persoanele în vârstă.

Carența de calciu este de obicei ușor de tratat. De obicei, implică adăugarea a mai mult calciu în alimentație, dar se pot indica și suplimente alimentare. Nu se recomandă ca acest suplimente să fie luate după ureche, ci doar la sfatul medicului. Prea mult calciu poate duce la probleme grave, cum ar fi calculii renali.

Alimente bogate în calciu

Există mai multe alimente bogate în calciu, atât lactate, cât și vegetale sau de proveniență animală.

  • 100 g de parmezan conțin 1184 mg de calciu.
  • 100 g de tofu conțin 683 mg de calciu.
  • 100 g sardine conțin 382 mg de calciu.
  • 100 g migdale crude conțin 264 mg de calciu.
  • 100 g de iaurt conțin 199 mg de calciu.
  • 100 g de smochine uscate conțin 162 mg de calciu.
  • 100 g de pătrunjel conțin 138 mg de calciu
  • 100 g de spanac conțin 136 mg de calciu.
  • 100 g de kale conțin 132 mg de calciu.
  • 100 g de fasole ochi negru conțin 128 mg de calciu.
  • 100 g de lapte conțin 125 mg de calciu. Sursa: doc.ro

Cine a așteptat-o pe Andreea Raicu acasă când s-a întors din vacanță

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre