Simona Ionescu / Redactor Șef

Asta ne mai lipsea. A apărut și tulpina Lambda. Se îndreaptă spre Europa

Asta ne mai lipsea. A apărut și tulpina Lambda. Se îndreaptă spre Europa
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, recent a fost descoperită cea mai nouă variantă a virusului SARS-CoV-2. E vorba de tulpina Lambda.

A fost descoperită în 27 de țări diferite și, spune Organizația Mondială a Sănătății, tulpina Lambda trebuie luată în seamă.

Asta ne mai lipsea. A apărut și tulpina Lambda. Se îndreaptă spre Europa

Chiar dacă nici un specialist nu a putut până în acest moment să spună dacă este sau nu o amenințare gravă pentru umanitate, un lucru e cert. Virusul a mai făcut o mutație: tulpina Lambda. Aceasta ar fi fost izolată prima dată în Peru anul trecut, dar din nefericire au fost înregistrate tot mai multe cazuri în țările Americii de Sud, relatează Euronews, citat de Digi24. Și a ajuns acum și în Europa, continent care încearcă să țină piept unei alte variante a coronavirusului, tulpina Delta.

Lambda, o „variantă de interes”

Identificată ca fiind o cauză de transmitere și depistată până acum în 27 de țări, această nouă tulpină nu se știe dacă e mai periculoasă ca surorile ei sau nu. Chiar și așa, reprezentații OMS spun că în acest moment, Lambda rămâne o „variantă de interes”. Până una alta, Lambda este tulpina dominantă în Peru, iar în Chile doar puțin peste 30% din probe au indicat prezența acesteia.

Ce se întâmplă în Anglia

Pe de altă parte, Autoritatea de Sănătate Publică din Anglia a notificat recent că această variantă are „o potențială transmisibilitate crescută. Sau o posibilă rezistență crescută la anticorpii neutralizanți”. Însă până să se afle ce putere are, este nevoie de mult mai multe studii.

Delta face ravagii în Israel

În acest moment, se pare că lupta se duce cu varianta Delta, care a făcut deja ravagii în Israel și multe persoane care au fost vaccinate cu ambele doze se află internate în spital, în stare gravă. Mai există și varianta Epsilon, care a fost depistată în 44 de țări. Din Statele Unite până în Coreea de Sud, India și Japonia. Există și persoane care s-au infectat cu această tulpină și în Europa, țările detectate fiind Danemarca, Germania şi Franţa.

Sursă foto: gandul, digi24

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre