Simona Ionescu / Redactor Șef

Ceaiul de ceapă, bun pentru tuse și pentru imunitate

Ceaiul de ceapă, bun pentru tuse și pentru imunitate
Ceaiul de ceapă este un remediu natural. Ceapa este folosită în bucătărie, dar și în terapie. Are un conținut bogat de vitamine şi antioxidanţi care ajută la întărirea sistemului imunitar.

Ceaiul de ceapă este folosit prea puțin. Există persoane care folosesc ceapa ca remediu pentru tuse, dar sunt și alte afecțiuni în care ceapa poate ajuta.

Ceapa. Beneficii

Ceapa are un conținut bogat de vitamine şi antioxidanţi

Ceaiul de ceapă poate ajuta în multe afecțiuni. Ceapa conţine un polifenol numit quercetină, asociat cu îmbunătăţirea performanţelor fizice şi mintale. Totodată, reduce riscul de apariţie a infecţiilor, arată un studiu din martie 2016 publicat în Nutrients.

Ceapa este totodată bogată în vitamina C, oferind 13% din necesarul zilnic recomandat. Vitamina C joacă un rol important în funcţionarea sistemului imunitar.

Ajută la prevenirea blocării arterelor sau a formării cheagurilor de sânge, principalele motive ale bolilor de inimă.

Ajută la reducerea nivelului colesterolului şi trigliceridelor, fiind astfel scăzut riscul apariţiei bolilor cardiovasculare.

Compuşii din ceapă echilibrează insulina şi asigură o schimbare graduală a glucozei în muşchi şi celule.

Ceaiul conţine fibre benefice pentru o digestie sănătoasă. Fibrele solubile susţin creşterea bacteriilor sănătoase din intestine.

Ceaiul de ceapă, bun pentru păr și oase

Vitamina C prezentă în ceapă contribuie la formarea de colagen care ajută la menţinerea sănătoasă a celulelor din piele şi păr.

Vitaminele E şi A combat deteriorările produse de razele UV, dar şi schimbările produse de radicalii liberi care duc la îmbătrânirea prematură.

Ceaiul de ceapă facilitează în încetinirea pierderii de calciu şi ajută la întărirea oselor. Ceapa are proprietăţi care ajută la construirea cartilajelor şi tendoanelor, dar şi reducerea inflamaţiilor articulare.

Aminoacidul L-triptofan, prezent în ceaiul de ceapă, serveşte ca sedativ natural şi este ideal pentru persoanele care se confruntă cu somnul întrerupt.

Mod de preparare

  • Taie ceapa mărunt şi adaug-o în apă fiartă.
  • Las-o pentru câteva minute, cât să se facă infuzia, apoi adaugă miere pentru a îndulci.
  • Strecoară amestecul obţinut şi bea ceaiul.
  • Mai poate fi obţinut prin presarea unei cepe şi amestecarea în apă fierbinte. Pentru a-i oferi gust, poţi adăuga un baton de scorţişoară.

Te învățăm să alegi cea mai bună cremă hidratantă pentru mâinile tale

Echinacea, o plantă cu mari beneficii pentru organism

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre