S-au perfecținat serurile vaccinurilor cu care se injectează oamenii de pe toată planeta. Au apărut și pastile anti-coronavirus. Tableta împotriva Covid-19 a companiei Merck a primit, pe 19 noiembrie, aprobarea pentru folosirea în caz de ugență din partea Agenției Europene a Medicamentului (EMA).
Tratamentele ar salva sute de mii de vieți
Azi, o altă știre ne anunță că pacienții infectați cu Sars-Cov-2 vor avea la dispoziție două noi tratamente. Joi, 16 decembrie, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) l-a aprobat pe cel cu anticorpi monoclonali al GlaxoSmithKline şi un medicament imunosupresor, Kineret, în vederea tratării unor afecţiuni inflamatorii.
Tratamentul GSK , cel cu anticorpi monoclonali, ”este destinat tratării Covid-19 la pacienţi adulţi şi adolescenţi care nu au nevoie de oxigen suplimentar şi care prezintă un risc sporit de a se îmbolnăvi grav”, precizează într-un comunicat EMA. În România se folosește deja tratament cu anticorpi monoclonali, însă acum se poate aplica tratamentul
De asemenea, folosirea Kineret a fost ”lărgită la tratarea Covid-19 la pacienţi adulţi care au nevoie de oxigen suplimentar (…) şi care riscă o insuficienţă respiratorie gravă”.
Acest medicament era deja autorizat în Uniunea Europeană.
Pfizer intră și în această sferă, după ce a avut cel mai utilizat vaccin anti-covid de pe Glob: BioNTech
Recent, și compania Pfizer a anunțat că pastila pe care a dezvoltat-o împotriva Covid-19, Paxlovid, reduce cu aproape 90% riscul de spitalizare şi de deces în cazul persoanelor cu risc. Compania a precizat și că tratamentul este eficient împotriva variantei Omicron.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook