Rezultatele au venit în urma unui test clinic, care a fost autorizat în aprilie de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA, efectuat de directorul Centrului de Transplant Celular de la Universitatea din Miami, Camillo Ricordi alături de o echipă internaţională, scrie Evenimentul Zilei.
Cum s-a realizat experimentul
Presa descrie concluziile testului la care au participat 24 de pacienţi internaţi pentru COVID-19 la Hospital Jackson Memorial cu sindromul respirator acut sever, o complicaţie periculoasă şi de multe ori fatală ca urmare a inflamării şi acumulării de fluide în plămâni. Fiecare pacient a primit două doze de celule stem mezenchimale (MSC) sau de placebo, administrate la o diferenţă de câteva zile.
Atât medicii cât și pacienţii nu au ştiut cine a primit tratamentul şi cine a primit placebo. O lună mai târziu, 100 % dintre pacienţii care primiseră doze de MSC au supravieţuit, comparativ cu 42 % din grupul de control, iar cercetătorii au determinat că terapia este sigură şi fără să producă efecte secundare grave.
Recuperarea mult mai rapidă
Echipa lui Ricordi a determinat şi că recuperarea a fost mai rapidă la pacienţii care au primit tratamentul, mai mult de jumătate dintre ei fiind externaţi după două săptămâni. Peste 80 % din pacienţii din grupul care au primit tratamentul s-au recuperat, comparativ cu 37 % dintre cei din grupul de control.
Sursa: cordonul ombilical prelevat după o cezariană
Potrivit articolului amintit, este suficient un cordon ombilical, prelevat după o operaţie de cezariană, pentru a obţine 10.000 de doze de tratament pentru COVID-19. După injectarea lor intravenoasă, celulele stem migrează natural în plămâni, exact în locul în care este nevoie pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.
„Rezultatele noastre confirmă puternicul efect antiinflamator şi de modulator imunitar al MSC”, a declarat Giacomo Lanzoni, autor principal al articolului. „Aceste celule au inhibat clar furtuna de citokine (reacţia exagerată a sistemului imunitar) tipică cazurilor grave de COVID-19″, a subliniat el.
Sursa foto: Pixabay
Sarcina și vaccinul anti-COVID1-9: experții cântăresc întrebările
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook