Simona Ionescu / Redactor Șef

Scrierile lui Eminescu, la Teatrul Național din Timișoara. Astă-seară se dă startul omagierii din 15 ianuarie

Scrierile lui Eminescu, la Teatrul Național din Timișoara. Astă-seară se dă startul omagierii din 15 ianuarie
Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, de la ora 19, în Sala Mare, Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul EMINESCU, scenariu pe texte din poezia și publicistica lui Mihai Eminescu.

Creat în cadrul CelebrART, program dedicat personalităților și evenimentelor majore ale culturii românești și universale, program care face parte din noul mandat de management la Teatrul Național din Timișoara, spectacolul EMINESCU este construit și prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2022. România îl identifică pe Mihai Eminescu, de cel puțin 133 de ani, cu însăși Cultura națională. Este un gest istoric, un gest care certifică asumarea culturii române prin Cuvântul ei cel mai înalt – Eminescu.

Dincolo de simbol se află Poetul. Și, dincolo de Poet, se află omul. În această întâlnire fundamentală dintre spirit și emoție se conturează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi și al propriei noastre limbi. Astfel, în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, scena Teatrului Național devine, în rostirea verbului eminescian, un punct de incandescență culturală și un epicentru spiritual de mare forță.

Cum se pot achiziționa bilete

Distribuția spectacolului îi reunește pe trei dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Regia artistică este semnată de Mihaela Lichiardopol; spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa.

Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntimisoara.com sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești” (str. Mărășești nr. 2, orar: marți – duminică, între orele 11 – 19). Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere din plata biletelor, conform legii. Persoanele cu dizabilități au accesul gratuit. Precizăm că numărul de locuri este limitat în funcție de normele de distanțare în vigoare.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre