Prințesa Diana făcea nudism și acesta e numai unul din secretele păstrate între zidurile Palatului Kensington. Aici prințesa a trăit cei mai mulți ani din mariajul ei cu prințul Charles.
„Există un mit cum că Charles şi Diana au trăit fericiţi în acest palat, în primii lor ani de relaţie. În realitate, îi puteai auzi certându-se din prima zi în care s-au mutat aici. Auzeam frecvent din apartamentul lor cum aruncau cu tablouri, farfurii, vaze şi orice le cădea în mână, pe lângă ţipetele aferente. Dar eram instruiţi să fim discreţi în orice situaţie”, a mărturisit un fost angajat.
Prințesa Diana făcea nudism în grădină
Prinţul Charles s-a mutat din Palatul Kensington, în anul 1992. După ce s-au separat, ea a rămas în palat, iar el a plecat de acolo. Prinţesa Diana iubea parcul care azi îi poartă numele și îi găzduiește statuia.
Foștii angajații povestesc că prințesa avea locurile ei, ascunse, în vegetația grădinii, unde îi plăcea să facă nudism. Era o grădină aflată la înălţime, unde obişnuia să facă plajă nud vara, considerându-se la adăpost de ochii angajaţilor. Dar, câteodată, acaparată de gânduri, uita că are angajați la palat. Și pleca așa, dezbrăcată, de la plajă, se dezvăluie în cartea „Kensington Palace: An Intimate Memoir from Queen Mary to Meghan Markle”.
Autorul cărții, tot un fost angajat, a mai spus că după separarea de Charles, prințesa Diana a făcut, pentru o perioadă, o fixație, pentru un tânăr dealer de artă. L-ar fi asaltat pe acesta cu telefoane și cadouri, trimițându-i, în dar, inclusiv butonii de cămașă ai tatălui ei. Despre ei s-a aflat după ce darul a fost returnat. Se spune că soția dealerului de artă Oliver Hoare l-a sfătuit pe acesta să o denunțe pe Lady Di la poliție, pentru hărțuire.
Nimeni nu va ști dacă acestea sunt fabulații sau întâmplări adevărate. Englezii continuă să o iubească pe cea pe care au numit-o „prințesa inimilor” și să-i păstreze vie memoria. Nici astăzi, Camilla, fosta amantă și acum soția prințului Charles, nu se bucură de prea multă simpatie.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook