Simona Ionescu / Redactor Șef

Rugăciunea celui necăjit, rostită la miezul nopții, face mari minuni

Rugăciunea celui necăjit, rostită la miezul nopții, face mari minuni
Dacă problemele par să nu se mai termine, e momentul să apelați urgent la ajutorul unei rugăciuni cu mare putere: rugăciunea celui necăjit.

Minunile sunt doar la un pas de noi, iar Preacurata Fecioară nu lasă pe nimeni dacă vă rugați Fecioarei cu toată inima.

Rugăciunea celui necăjit rostită la miezul nopții face mari minuni

Când tristețea și necazurile au dat năvală și viața pare să nu se mai schimbe, sfinții părinți vă recomandă să vă întoarceți cu fața către Divinitate. Rostiți seară de seară până când problemele se vor rezolva rugăciunea celui necăjit a cărei putere este fantastică și veți vedea rezultatul mult mai repede decât v-ați aștepta.

“Împrăștie ceața nelegiuirilor mele de la fața mea”

“Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz și strâmtorare îmi umplu sufletul o, Întru-tot Sfântă Maică, liniștește sufletul meu cu pacea Fiului tău și alungă deznădejdea și întristarea sufletului meu cu harul Său. Potolește furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc și stinge-i flacarile. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maica, și împrăștie ceața nelegiuirilor mele de la fața mea, căci acestea mă împresoară și mă tulbură.

“Nu mă alunga de la fața ta, ci primește rugăciunea robului tău”

Luminează-mă cu lumina Fiului tau. Sufletul meu se simte sfârșit; totul îmi este greu, chiar și rugăciunea. Iată-mă rece ca piatra. Buzele mele șoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topește gheața din jurul sufletului meu și încălzește-mi inima cu dragostea ta.

Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică și Fecioară. Nu mă alunga de la fața ta, ci primește rugăciunea robului tău. Tristețea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta și nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică.

“Grăbește, Prea slăvită Maică și mă ajută!”

O, nădejdea și apărarea tututror credincioșilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin. Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana ma izbește precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmărește ziua și mă tulbură noaptea. Nu am pace, sufletul meu se pleacă,  uhul meu se cutremură. Grabește, Prea slăvita Maică și mă ajută! Amin”.

Sursă foto: youtube

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre