Băieții de la Ceva Mărunt ajung la iUmor, în cel de-al zecelea sezon, în calitate de invitați speciali. Echipa care te face să râzi ca prostu’, adică Toma Alexandru, Cristi Popesco, Sorin Pârcălab, Dan Frînculescu și Natanticu sunt surpriza pe care o oferă iUmor, într-un sezon aniversar.
Băieții de la Ceva Mărunt ajung la iUmor
Nici nu a început, dar se anunță deja a fi unul complet neașteptat. Prima ediție va fi difuzată duminică, 14 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1. Niciunul dintre jurații sau prezentatorii iUmor nu scapă de replicile usturătoare ale lui Dan Frânculescu.
În cel de-al zecelea sezon, de la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit surprize la tot pasul. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”. Iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.
Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Prima și marea pasiune a Mihaelei Tatu. „De 3 ori femeie” s-a întors la ea
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook