Simona Ionescu / Redactor Șef

„iUmor” sezonul 17 revine în forță. Concurenți din toată lumea și multe surprize

„iUmor” sezonul 17 revine în forță. Concurenți din toată lumea și multe surprize
Fanii „iUmor” numără zilele până când spectacolul va începe din nou. La cel de-al 17-lea sezon vă așteaptă tot felul de surprize, iar concurenții vor veni din toată lumea. „iUmor” va debuta pe data de 7 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1.

„iUmor” sezonul 17, va avea premiera pe data de 7 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1. Concurenți din toate țările, surprize inedite și un juriu format din Delia, Cheloo, Bordea și Natanticu îl caută pe cel mai amuzant concurent al sezonului.

Concurenți din Japonia și Canada

Prezentatorii sezonului 17 „iUmor” vor fi tot Emi și Cuza, care sunt foarte iubiți de publicul din România. „Noul sezon aduce surprize și toate plăcute!

Avem concurenți dintre cei mai talentați, care au venit tocmai din Japonia ori din Canada, doar ca să fie pe scena show-ului, invitați speciali care vin pentru prima dată în platoul iUmor, dar și o rubrică nouă, pe care abia aștept să o descoperiți!”, a povestit Cosmin Natanticu.

„Schimbări ale regulamentului”

Prietenul lui Cuza, Emi a mărturisit că „sezonul cu numărul 17 ne surprinde din nou”. Este un sezon „cu de toate”, vor exista și schimbări ale regulamentului, „astfel că regulile jocului nu vor mai fi aceleași, însă juriul rămâne neschimbat. Ceea ce înseamnă că, după trei ani în această formulă, chimia există, iar asta se simte și se vede”.

Juriul, impresionat de câștigătoarea sezonului 16

Sezonul 16 și marele premiu în valoare de 20.000 de euro a fost câștigat de Mădălina Mihai, a cărei evoluție a impresionat juriul și telespectatorii. Cătălin Bordea a mărturisit că „o duce capul, are imaginație. Nu se plictisește omul. Știi că te ascultă.

Ai un debit verbal și o chestie așa de nu te plictisești”. La rândul său, Delia a fost impresionată de fată și a mărturisit că „ești foarte simpatică, ești foarte talentată. Ești foarte sigură pe tine, nu ți-am simțit emoțiile în seara asta și ador sacoul”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre