Simona Ionescu / Redactor Șef

Mâncare expirată la Chefi la cuțite. Iată ce face unul dintre concurenți

Mâncare expirată la Chefi la cuțite. Iată ce face unul dintre concurenți
Mâncarea expirată e ceva ce ne creează automat teamă. Nu vrem să ne îmbolnăvim, prin urmare, o evităm categoric. Nu la fel stau lucrurile unui concurent care se prezintă, diseară, la Chefi la cuțite.

Un concurent care participă în ediția din această seară a emisiunii îi uluiește pe jurați cu alimentația sa neconvențională. Acesta mănâncă hrană expirată. Nu e o fiță, așa a făcut cam toată viața lui. Povstea și mărturisirile lui i-au șocat pe jurați.

„Consum produse expirate chiar și după un an! Eu, de obicei, fac mâncare din orice, dar în principal, ingredientele pe care le folosesc sunt ingrediente expirate”, a declarat Silviu Gheorghe Trufaș, spre șocul celor trei Chefi. „Totul a început prin prisma faptului că, la sat, nu am avut frigider. Mama sau bunica nu se uitau la data expirării”, a explicat concurentul, adăugând că și-a dezvoltat acest stil de alimentație și ca un manifest al ideii de a face economie într-o societate a consumului exacerbat și a irosirii de resurse.

Silviu Gheorghe Trufaș știe să gătească orice

„Am acea mâncare în frigider, expiră mâine. O arunc? Nu, dă-mi-o mie! Cele mai vechi lucruri pe care le-am încercat au fost iaurturi de 8 sau 10 luni. Nu am iubită sau soție, dar când am avut, a vrut să încerce astfel de alimente și a fost uimită”, a mai povestit Silviu.

„Spun aceste lucruri și ca o satiră legată de faptul că se face risipă de mâncare”, a adăugat concurentul, care i-a intrigat pe cei trei Chefi cu declarațiile sale. Cu ce preparat a intrat acesta în competiție și cum îl vor juriza Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu telespectatorii vor descoperi în următoarea ediție Chefi la cuțite.

Sportivi din lotul național se alătură emisiunii

Printre concurenții acestei seri se numără și un cuplu de sportivi din lotul național de atletism categoria Masters – Ionuț și Mariana Pârju. Cei doi vin la Chefi la cuțite cu impresionanta lor colecție de cupe și trofee câștigate, ea fiind multiplă campioană națională, balcanică și europeană la probe de atletism. Nici lupta pentru amuletă nu este una ușoară, Florin Dumitrescu adoptând o strategie care nu este deloc pe placul lui Cătălin Scărlătescu.

„Eu nu vreau să mă bag, dar mi se pare că Florin forțează nota. Mi-e greu să spun că nu sunt de acord, că e colegul meu, dar de ce naibii forțezi lucrurile?!”, a reacționat Cătălin Scărlătescu. Cum va decurge lupta pentru amuletă și ce surprize aduce prima ediție din sezonul 10 Chefi la cuțite prezentată de Gina Pistol telespectatorii vor afla în această seară, la Antena 1, de la 20:30.

Sursa foto: Chefi la cuție

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre