Simona Ionescu / Redactor Șef
Irina Păcurariu continuă seria interviurilor de elită la „Rețeaua de idoli”. A mers acasă la o campioană prea puţin mediatizată: Maricica Puică. Vedeți interviul duminică, 30 mai, de la ora 18:00 (în reluare luni, 31 mai, de la ora 21:00), la TVR 2. Interviu se poate vedea și online pe TVR+.
Maricica Puică este una dintre cele mai spectaculoase sportive din România. Românii se uita după claia de păr blod care alerga cu sportivi celebrii din lume. Probele care i-au dat satisfacţie au fost cele de semifond: 1.500 şi 3.000 m, la care a avut mai multe recorduri. Cel mai bun an al său a fost 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles cucerind primul titlul olimpic al probei de 3000 m pentru femei din istoria Jocurilor Olimpice. Ea a câștigat prima cursă olimpică de 3000 m cu timpul 8:35.96 care a reprezentat un record olimpic. La aceeași ediție a JO, a obținut medalia de bronz la proba de 1500 m.
Ultima medalie importantă a fost bronzul cucerit în 1988, la Campionatele Europene,la Haga, din Olanda, în proba de 3000 m. S-a retras din activitatea sportivă la vârsta de 39 de ani, iar după 1990 a antrenat împreună cu soţul său în Spania. Printre sportivele de top pregătite de Maricica Puică se numără şi Violeta Beclea-Szekely.
Acum, are 70 de ani și trăiește în liniște la Câmpulung Muscel, alături de animăluțe salvate de pe te miri unde.
„O viaţă de film şi un parcurs cu imense sacrificii fac din Maricica Puică una dintre cele mai spectaculoase şi, din păcate, puţin ştiute, mari campioane”, spune realizatoarea Irina Păcurariu despre invitata sa la „Reţeaua de idoli”.
Campionă olimpică la atletism, singura româncă desemnată cea mai bună atletă a lumii şi dublă medaliată la Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles, Maricica Puică a primit în luna aprilie a acestui an „Colanul de Aur”, cea mai înaltă distincţie a COSR.
Întâlnirea cu Irina Păcurariu a avut loc într-o zi cu o ploaie torenţială. Marea atletă are astăzi 70 de ani şi trăieşte în cea mai mare parte a timpului la Câmpulung Muscel, unde are grijă de 3 câini şi 14 pisici.
Sportiva care a parcurs în anii de antrenament şi competiții peste 100.000 de km în alergare este departe de a fi uitat experienţele celor 3 olimpiade la care a participat. Nici cursele de o milă pe care le-a câştigat în Statele Unite şi care au transformat-o într-un idol şi pe teritoriul american. În anii `80, i s-au oferit două milioane de dolari ca să concureze pentru SUA, dar a refuzat, deşi în România i se rechiziţiona orice premiu sau recunoştere financiară primită.
”Citeam, că dacă s-ar pune cap la cap distanțele pe care le-ați alergat, s-ar face 100 de mii de km”, spune Irina Păcurariu. ”Da, ocolul Pământului de 3 ori pe zi. Nu erau foarte multe ore de alergare, dar au fost câte puţin, constant, peste 20 de ani, fără pauză”, a răspuns Maricica Puică.
În 1986, Maricica Puică a fost desemnată cea mai bună atletă din lume. ”Aşa este! A venit invitația să mergem la Monaco pentru premierea celor mai buni sportivi din lume. Au trimis un elicopter la Nisa după mine şi antrenor (Ion Puică, soţul ei), iar ceremonia a avut loc la Palatul Regal din Monte Carlo. Eu am fost desemnată cea mai bună atletă a lumii, iar la sportivi a fost ales marele Ben Johnson, sprinterul American.
O ceremonie care l-a avut drept gazdă pe Prinţul Albert de Monaco. Mercedes-ul primit drept premiu a fost trimis în România abia după ce am primit aprobare de la familia Ceauşescu. Era greu să deţii atunci o astfel de maşină la care nu aveau acces oamenii de rând, aşa că am ținut-o mulți ani. Toți spuneau că doar Ceaușescu avea dreptul la o așa mașină.
În timp, toate premiile mele au fost, incluzând olimpiade, campionate mondiale, mari curse internationale, 28.000 de dolari. Aduceam un cec special care intra în contul Federației. Ne mai dădea și nouă 100-200. Noi nu ne gândeam la bani, ne gândeam să îi învingem pe toți…..aveam diurna de 3,5 dolari, pe care o puteam păstra, luam mâncare de acasă, chiar și în America, cu supă la pachet, mâncare de la cantină, salam de Sibiu pe sub mână, chiar şi ouă fierte”, povesteşte Maricica Puică în emisiunea „Reţeaua de idoli” de duminică, 30 mai, de la ora 18:00, la TVR 2.
Maricica Puică s-a născut la 29 iulie 1950, la Iaşi, într-o familie cu 13 copii. A început să practice atletismul la vârsta de 15 ani, după ce a fost descoperită la un cros pentru elevi, în 1965, de profesorul Ion Puică, cel care ulterior i-a devenit antrenor şi soţ.
Deţine numeroase recorduri naţionale: două la 1.500 m, şase la 3.000 m, două la 5.000 m şi patru la 3.000 m sală. În 1968, a fost selecţionată în echipa naţională, cu care aduce prima medalie la Crosul Balcanic organizat în Turcia, pentru ca în 1978 să obţină prima medalie de aur la Campionatele Mondiale de cros cu echipa şi medalie de bronz la individual (Glasgow), potrivit lucrării „Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România”, vol. 1 (Editura Aramis, 2002).
În 1979 a absolvit Şcoala de antrenori. În 1982, a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de Cross Country de la Roma, performanţă pe care a reeditat-o în 1984, la competiţia similară de la New York, scrie site-ul cosr.ro.
Probele care i-au dat satisfacţie au fost cele de semifond -1.500 şi 3.000 m, la care a avut mai multe recorduri. Cel mai bun an al sau a fost 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Atunci a cucerit primul titlul olimpic al probei de 3000 m pentru femei din istoria Jocurilor Olimpice. Ea a câștigat prima cursă olimpică de 3000 m, cu timpul 8:35.96, un record olimpic. La aceeași ediție a JO, a obținut medalia de bronz la proba de 1500 m.
Ultima medalie importantă a fost bronzul cucerit in 1988, la Campionatele Europene in sala de la Haga, din Olanda, în proba de 3000 m.
S-a retras din activitatea sportiva la vârsta de 39 de ani, iar după 1990 a antrenat împreună cu soţul său în Spania. Printre sportivele de top pregătite de Maricica Puică se numără şi Violeta Beclea-Szekely.
A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în anul 2000 a primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios în grad de cavaler”. În 1998 a fost numită „Ambasadoare naţională pentru sport, toleranţă şi spirit sportiv pe lângă Consiliul Europei”.
În luna iunie 1989, campioana olimpică şi mondială Maricica Puică a decis să se retragă din activitatea competiţională. Avea 39 de ani, o vârstă respectabilă pentru un sportiv de înaltă performanţă, dintre care 24 îi petrecuse pe terenurile de atletism.
La iniţiativa regretatei Lia Manoliu, pe atunci vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român, în onoarea sa a fost organizată o festivitate de retragere emoţionantă, la Piteştie.
Despre acest moment, care a marcat finalul unei cariere de excepţie, Maricica Puică îşi aminteşte. „Am primit o mulţime de cupe şi plachete de la federaţie, de la cluburile Olimpia, la care eram legitimată, Steaua şi Dinamo, pe care le păstrez şi azi în vitrina mea cu trofee. Am trăit un moment de mare bucurie, dar şi de tristeţe în acelaşi timp, pentru că în astfel de clipe îţi dai seama că ai îmbătrânit.
”De fapt, eu nu am vrut să mă retrag atunci, deşi aveam 39 de ani. Simţeam că mai pot alerga câţiva ani, dar am fost forţată să renunţ din cauza accidentărilor. Cu un an înainte, la Jocurile Olimpice de la Seul, am suferit o ruptură fibrilară în seriile la 3.000 de metri şi a trebuit să abandonez.
A fost un moment greu, îmi venea să mă las, dar am hotărât împreună cu soţul şi antrenorul meu, Ion Puică, să mai continuăm. Doream să mă retrag cu fruntea sus, ceea ce însemna o medalie la o competiţie importantă. Iar această competiţie a fost Campionatul European în sală de la Haga, din primăvara anului 1989. Am câştigat medalia de bronz la 3.000 de metri. Cred că aş fi putut obţine un rezultat mai bun dacă accidentarea de la Olimpiadă nu ar fi recidivat chiar în finală. Am trecut linia de sosire într-un picior, dar măcar aveam medalia pe care mi-o dorisem”, povesteşte Maricica Puică.
Momentul de vârf al carierei sale, aşa cum ea însăşi recunoaşte, a fost Olimpiada de la Los Angeles, din 1984, la care a cucerit o medalie de aur şi una de bronz. Atunci ea a câştigat cursa de 3.000 de metri, în care a reuşit să o învingă pe Mary Decker, dublă campioană mondială în 1983.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
