Zeci de mii de oameni l-au întâmpinat pe Moș Crăciun, care a ajuns cu sania lui fermecată la târgul de Crăciun de la Craiova, dar și la cel de la Sibiu.
Crăciun Galactic la Craiova, cu decoruri din Războiul stelelor
Cei care vor ajunge la Târgul de Crăciun de la Craiova vor descoperi un loc în care „poveştile clasice şi minunile futuriste se reunesc pentru a oferi bucuriile copilăriei”, cum au spus reprezentanții Primăriei.
Se vor bucura de tărâmul fermecat din povestea „Frumoasa și Bestia”, dar vor intra și în Satul lui Moș Crăciun. Nu în ultimul rând, vor descoperi Crăciunul Galactic, cu decoruri extraordinare inspirate din Războiul Stelelor.
Târgul de la Craiova va fi deschis până pe 5 ianuarie 2025
„Premiat de patru ori printre cele mai bune din Europa, Târgul de Crăciun de la Craiova se întinde, anul acesta, pe o suprafaţă mai mare ca până acum şi aduce elemente noi inedite, multe dintre ele unicat pentru România (…)
Cea mai înaltă sanie zburătoare din Europa de Est, liftul lui Moş Crăciun, căsuţe inspirate din filmele SF, decoruri de basm. Peste două milioane de luminiţe, spectacole, produse tradiţionale româneşti şi multe surprize sunt pregătite pentru a-i întâmpina pe vizitatori între 15 noiembrie 2024 şi 05 ianuarie 2025”, a anunţat Primăria Craiova într-un comunicat de presă.
„Christmas Unboxed” la Sibiu
Impresionant și plin de surprize va fi și Târgul de Crăciun de la Sibiu, care va fi deschis până pe 5 ianuarie 2025. Anul acesta, în Piața Mare există un baldachin cu zeci de mii de lumini, unde vizitatorii pot sta la o terasă dedicată. Nu va lipsi roata panoramică de 22 de metri, dar și patinoarul de 600 mp, unde se pot distra 300 de persoane simultan.
Copiii sunt așteptați la Atelierul lui Moș Crăciun, unde vor participa la ateliere de mozaic și confecționare de hârtie și multe alte activități educative și distractive. De asemenea, Piața Mică va găzdui „Santa’s Land”, un loc dedicat copiilor, cu carusel, trenuleț și sania virtuală a lui Moș Crăciun.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook