Zilele acestea, actorul Marius Manole a ajuns la Iași, orașul în care s-a născut. La fel ca în cazul tuturor celor care s-au relocat, întoarcerea acasă e plină de emoții. De emoții cu carul a avut parte și celebrul actor, emoții pe care le-a împărtășit cu toții fanii lui.
„În aeroport. Ajuns cu greu. Nu știam că e duminică, nu știam că e maraton, nu știam că fac o ora până la aeroport. Mă rog, am ajuns și aștept. Mă uit pe text, pe texte, încerc să mai rețin câteva replici, să mai învăț un monolog că am repetiție când aterizez și colegii mei știu textul ca pe apă. Mi-e rușine de ei. Mai am o ora de zbor. Mai prind eu câte ceva. Mai sunt câteva zile de repetiție și apoi vine 1 și 2 mai și e premieră. Primul spectacol e vândut. La cel de al doilea mai sunt bilete.
Eu le am spus că nu cred că vindem două săli de 800 de locuri, nu m au crezut și acum stăm așa și așteptăm să se umple sala. Dacă sunteți din Iași, dacă nu aveți alt program pe 1,2 mai, eu va aștept la „Prenumele”. Promit să știu tot textul, să fac mișcarea aia de ne a dat-o dom’ regizor și în general să fiu profesionist. Hai, taguiți-vă prietenii din Iași că mă fac de rușine la mine acasă și nu e plăcut. Zbor lin”, a scris actorul Marius Manole pe pagina sa de Facebook.
Spectacol în premieră la Ateneul Național din Iași
Ateneul Național din Iași invită publicul luni, 1 mai 2023, de la ora 19:00 în Sala Unirii la o nouă premieră teatrală. Va fi prezentat spectacolul „Prenumele”, cu Marius Manole în rolul principal, în regia lui Radu Ghilaș. Textul îi aparține lui Matthieu Delaporte Alexandre de la Patelliere ( Le prenom), în traducerea Gabrielei Groza. Distribuția este completată de actorii: Erica Moldovan, Dumitru Florescu, Codrin Dănilă, Cezara Fantu, Alexandra Paftală, Mălina Balcan și Florin Gorgos.
Sursa foto: Facebook, Ateneul Național
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook