Filmul românesc „Romina, VTM”, care îi are în rolurile principale maneliști de top precum Tzancă Uraganu, Bogdan de la Ploieşti și Nicole Cherry a debutat pe primul loc în box office-ul românesc din acest weekend. Potrivit News.ro, comedia a generat deja încasări de 6,5 milioane de lei (adică 1,4 milioane de euro) după ce a fost văzut în săli de nu mai puțin de 233.208 de spectatori.
Poveste cu maneliști, la malul mării
Povestea e cât se poate de românească. Romina (Nicole Cherry) încearcă să salveze terasa tatălui ei din Costineşti. Ca să reuşească, e nevoită să îşi confrunte toate fricile. Ea are parte de o adevărată aventură. Și așa ajunge să se îndrăgostească de Valentin (Rareş Mariş), un turist venit în vacanţă la Costineşti. El e un tânăr care tot ce își dorește în viață e să cânte la chitară pe stradă.
Romina îl ajută pe Valentin să devină artist în toată regula, şi, fără să îşi dea seama, Valentin ajunge să semene cam mult cu fostul iubit al tinerei, Gino (Bogdan de la Ploiești). Cum povestea de amor dintre Romina şi Gino a fost consistentă la vremea ei, Valentin devine extrem de gelos.
Cei trei protagoniști ai poveștii sunt acompaniaţi de o gaşcă foarte colorată, formată din Narcisa (Cesima Nechifor), Dana (Ana-Maria Guran), Mihai (Costi Max), Pamela (Cristina Pucean), Sebi (Yny Sebi), Bobby (Costel Biju) şi celebrul Tzancă Uraganu.
Tzancă Uraganu, debut cinematografic de succes la 32 de ani
În vârstă de 32 de ani, Andrei Velcu, cunoscut cu numele de scenă Tzancă Uraganul sau Tzancă de la Ploiești, este un cântăreț de manele extrem de apreciat. Romina, VTM e primul film în care celebrul manelist debutează ca actor.
Comedia, produsă în colaborare cu Selly Media Network a fost lansată în cinematografele din toata țara pe 2 ianuarie. La premieră nu puțini au fost spectatorii care s-au ridicat de pe scaune și au început să danseze pe ritmurile manelelor.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook