VOYO va transmite Live desfășurarea de la Gala Premiilor Gopo. De asemenea, cele mai importante momente ale evenimentului vor fi difuzate la PRO Cinema, pe 1 iulie.
La gală vor fi acordate 26 de premii. Este vorba de 21 de categorii de nominalizări pentru realizările cinematografice din anul precedent. La acestea se adaugă 4 premii speciale și premiul publicului. Acesta se va acorda filmului cu cel mai mare succes la box-office.
Elvira Deatcu, actrița din serialul VLAD, este nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar” pentru rolul Maria Holban, din filmul „5 Minute”. Actorul Dragoș Bucur, prezentatorul emisiunii Visuri la cheie, se află și el printre cei nominalizați la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru rolul Radu, din filmul „Urma”, regizat de Dorian Boguță.
Cine prezintă Gala Premiilor Gopo
Prezentatoarea Amalia Enache va da, ca de obicei, întâlnire pe covorul roșu. Ea spune că este foarte mândră să poată face, an de an, la Premiile Gopo, interviuri cu cineaștii nominalizați și invitați. „Anul trecut a ținut cinematografele mai mult închise. Iar producția de film românesc mai degrabă s-a târât, lovită din toate părțile și nesprijinită în vreun fel. Că doar era văzută cu mult înainte de pandemie drept „neesențială”.
La Campionatul European de Fotbal nu ne-am calificat, în schimb ne-am „calificat” chiar în acest an teribil la Oscaruri, iar un film românesc a câștigat, din nou, Ursul de Aur la Berlin. Eu sunt foarte mândră să pot face aceste interviuri pe covorul roșu la Premiile Gopo, an de an. Căci admir din tot sufletul regizori, scenariști, producători, actori români. Care mă surprind nu doar cu talentul lor, dar cu rezistența la tot felul de vremuri potrivnice”, a declarat Amalia Enache.
Ediția a XV-a va avea loc pe 29 iunie și va fi live pe VOYO, de la ora 19:30. Cele mai importante momente din gală pot fi urmărite pe PRO Cinema, pe data de 1 iulie, de la 20:30.
Doina Gradea se întoarce. Ea va fi șefa Televiziunii Române
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook