Simona Ionescu / Redactor Șef

 Actorul Marius Manole a ieșit din depresie. Acum ar vrea un copil

 Actorul Marius Manole a ieșit din depresie. Acum ar vrea un copil
Este unul dintre cei mai apreciați actori din România și nu și-a ținut niciodată trăirile sau problemele doar pentru sine. Marius Manole a intrat în depresie din cauza consumului de alcool. Actorul a mărturisit că a început să se monitorizeze ca să vadă cât de mult bea.

Acum, actorul Marius Manole a ieșit din depresie. El face parte din distribuția serialului Vlad, Sezonul 4 și a dezvaluit pentru Spectacola cum a traversat perioada pandemiei. A vorbit, mai ales, despre încercările teribile la care i-a fost pus psihicul în această perioadă.

El a mărturisit că pandemia l-a afectat în modul cel mai ciudat. Și asta pentru că a crezut că îi va fi de bun augur,. Își dorea o pauză, după anii  de muncă asiduă cu contracte în tot felul de locuri.

Depresia lui Marius Manole a durat jumătate de an

„Mă lăudam la toată lumea că eu sunt bine, nu am nimic, nu m-a afectat deloc și  la un moment dat, am intrat în depresie. De prin februarie am intrat într-o depresie groaznică de vreo șase luni. Am ieșit din depresie cu pastile. Nu mi-am dat seama că este atât de rău să nu ai de muncă. De fapt, aveam de muncă, dar este rău când trebuie să stai tu cu tine. Eu nu sunt cel mai mare fan al meu și a trebuit să stau cu mine mult și am descoperit lucruri care nu îmi plac deloc.

Am descoperit și singurătatea, am descoperit și faptul că actoria mi-a mâncat o mare parte din viață, am descoperit că viața este mai frumoasă decât teatrul, am descoperit că nu știu să trăiesc și că nu știu decât la teatru să fac acest lucru, am descoperit că am doar două pisici, că am o casă mare și degeaba.(…) Este foarte trist să fii într-o casă mare, la o masă și să stai pur și simplu pe un scaun. Nu-ți vine să gătești, nu ai de ce să mănânci, ar trebui să ai o singură farfurie și o singură lingură și o furculiță. Am intrat în depresie și am ieșit din ea cu pastile”, a povestit actorul.

Actorul Marius Manole a ieșit din depresie

Îndrăgitul actor spune că acum a depășit cea mai neagră perioadă din viața lui. Și are planuri mărețe pentru viitor. Vrea să se așeze la casa lui. Vrea să se îndrăgostească. Și vrea urmași. „Încerc să rezolv lucrurile astea pentru că nu pot să iau toată viața pastile. (…)  Acum caut să mă îndrăgostesc, să învăț să trăiesc, să călătoresc, mai ales că mie îmi place să călătoresc. Dacă îmi vine acum să plec, iau mașina și plec. Înainte îmi făcea bagaje, planuri, puneam la cale. Acum, mi-am dat seama că nu merită.

(…) Sunt prietenii de care trebuie să ai grijă, să te îndrăgostești, deoarece nu este nimic mai important decât iubirea pe această lume. Poți să ai tu mașini, case, meserii, să fii vedeta vedetelor, dacă nu e iubire, nu e nimic. Cred că un copil este cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla în viață”, a recunoscut Marius Manole, în interviul din Spectacola.ro.

Este foarte încântat de rolul lui Vlad pe care l-a primit. E rolul unui procuror, și i se pare straniu că a fost ales, având în vedere statura sa minionă. „Am remarcat că forța nu stă în înălțime sau cum arăți, stă înăuntrul omului. Acum m-am îndrăgostit de personaj și este frumos”, a mai dezvăluit celebrul actor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre