Simona Ionescu / Redactor Șef

Alex Bodi și Ema Uta, logodiți, dar refuză să devină „oficiali”. Se așteaptă amândoi la o nouă despărțire

Alex Bodi și Ema Uta, logodiți, dar refuză să devină „oficiali”. Se așteaptă amândoi la o nouă despărțire
Alex Bodi și Ema Uta sunt cuplul monden al momentului. Frumoasa make-up artistă care e prietenă cu toate marile vedete din România a primit, recent, inelul cu un diamant imens și a spus „DA”, fericită că va deveni soție. cei doi călătoresc mult, trăiesc viața, dar e ceva de la care se abțin.

Alex Bodi și logodnica lui, Ema Uta, sunt logodiți însă se tem de ceva, cel puțin în aparență. Este vorba despre un gest pe care îl regăsim, altfel, în toate cuplurile: fotografiile împreună. Alex Bodi și Ema Uta se abțin de la asta. Nu distribuie în spațiu public deloc imagini cu ei doi împreună. Maxim, dacă o fac, le distribuie la Instagram Story, un loc unde imaginile de cuplu stau numai 24 de ore, apoi dispar. Prin urmare, în cazul unei despărțiri, nu rămân urme jenante care ar trebui șterse.

Iar când vine vorba de despărțiri, Ema Uta și Alex Bodi au mai multe la activ. Și împăcări, tot atâtea. Ei au început relația acum câțiva ani, iar de atunci s-au tot despărțit și s-au împăcat, după care au plecat în vacanțe împreună. E de-a dreptul un algoritm de funcționare al cuplului. De data aceasta, ambii speră să rămână împreună. Ema își etalează în continuare în postări superbul inel cu diamantul costisitor pe care bărbatul vieții ei i l-a pus pe deget.

Nu a fost păcăleală de 1 aprilie. Ema încă se laudă cu inelul ei

Cu ceva timp în urmă, fostul soț al Biancăi Drăgușanu a dezvăluit cum vede el relația cu Ema Uta: „Dragostea este atunci când doi oameni se întâlnesc întâmplător, înseamnă că s-au așteptat toată viața!”, a scris Alex Bodi, pe Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Ema Uta (@emauta)

Pe 1 aprilie, după o cină romantică pe malul Oceanului Indian, în Maldive, Alex Bodi a îngenunchiat în fața Emei, i-a oferit inelul și a întrebat-o, sincer și emoționat: „Vrei să fii soția mea?” Celebrul make-up artist nu a stat pe gânduri și a pronunțat cel mai hotărât „Da”. Era foarte emoționată.

Anul trecut, prin mai, Alex Bodi anunța într-un interviu că se pregătește să se căsătorească cu Ema Uta. În anul care a urmat cei doi s-au despărțit și s-au împăcat, de câteva ori. Alex Bodi a mai fost căsătorit și are două fiice de la primele sale două soții. Cu Bianca Drăgușanu, căreia i-a fost și soț și amant, nu a făcut copii.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Alex Bodi (@alexbodi)

Ema Uta le cunoaște pe fiicele viitorului ei soț și pare că le îndrăgește. De-a lungul relației au fost împreună în mai multe vacanțe împreună, toți patru. Referitor la posibilitatea a de a deveni ea însăși mamă, anul trecut Ema Uta spunea că nu s-a gândit încă la ideea de a avea propriul copil. „Nu îmi doresc momentan, mai las să mai treacă un timp”, a recunoscut aceasta. Nici Alex Bodi nu pare că se grăbește să devină tată pentru a treia oară. Întrebat despre un nou copil, acesta a replicat: „Vedem!”.

Alex Bodi și Ema Uta nu fac asta nici în ruptul capului

Alex Bodi și Ema Uta sunt acum într-o nouă vacanță exotică. Ei se află în Cambogia, și locuiesc pe durata sejurului într-un resort de lux, de cinci stele, Song Saa. Prețul unei vile depășește și 4000 de dolari pe noapte, pe insula privată.

Alex Bodi a postat câteva imagini din vacanță, în timp ce logodnica lui, Ema Uta a fost ceva mai generoasă, împărtășind fotografii și clipuri. Ea lea-a arătat fanilor ce mănâncă, unde locuiește, cum au fost întâmpinați ea și viitorul ei soț când au ajuns. Asta, însă, fără a distribui pe „pereții” lor de Instagram nicio imagine cu Alex Bodi, și nici cu ei împreună. Afaceristul a făcut la fel.

Sursa foto / video: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre