De la cererea în căsătorie ca-n povești, de care Anda Adam a avut parte în Cappadocia, Turcia, Anda Adam și Yosif au demonstrat că sunt cuplul perfect. Să fie oare și geloși?
Relație ferită de crize de gelozie absurde
Cine iubește, e și gelos, însă în relația dintre Anda Adam și soțul său, acest cuvânt nu e rostit aproape deloc în casă. Desigur, trebuie să ai o doză mică de gelozie, pentru ca partenerul să vadă că-ți pasă, dar la ei în casă așa ceva se întâmplă foarte rar. „Gelozii… mai răruţ că-i mai drăguţ! La fel şi conflictele! Normal că mai suntem geloşi, pentru că ne iubim foarte mult, dar cred că trebuie să dai şi motive foarte serioase ca să reacţionezi!”, a mărturisit Anda Adam pentru Fanatik.
Anda este mai vulcanică, Yosif pune capăt oricărei discuții
Chiar și cele mai mici discuții din cuplu, Anda spune că sunt aplanate imediat de soțul ei care este un bărbat diplomat. „De obicei, el ridică steagul alb, dar nu pot să zic că avem o regulă! Cred că în funcţie de starea fiecăruia! Cel care se simte mai bine un pic este şi cel care ridică primul steagul alb”, a mai spus cântăreaţa.
Yosif a jucat în „Miami Bici 2”
Un lucru pe care l-au știut puține persoane este că Yosif a jucat în filmul românesc „Miami Bici 2”, iar soția este extrem de mândră. De altfel, ea a renunțat pentru câteva luni la concerte pentru a fi alături de soțul său.
„În continuare, avem în plan să muncim mai mult.
Acum, când Anda a venit în State cu mine la filmări, şi-a pus puţin cântările în stand-by, iar acum, la sfârşit de an, am pus-o şi pe ea la muncă. (…) este prima mea experinţă ca actor. Am făcut nişte cursuri de actorie acum mult timp, dar este prima experinţă ca actor adevărat”, a mărturisit bărbatul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook