Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr. are 16 ani, dar deja se gândește la viitorul ei academic, ba chiar și-a făcut o serie de planuri. Violeta Bănică învață la un liceu privat din București, unde predarea se face în limba engleză, astfel că este conectată în permanență la ultimele tendințe în materie de studii.
Recent, Andreea Marin și-a adus fiica în atenția publicului, hotărâtă să o ghideze în ceea ce privește cariera, dar și studiile pe care le va urma. Astfel, Violeta este implicată în diverse activități extrașcolare, iar recent a și participat la o conferință, în calitate de speaker.
Violeta Bănică vrea să studieze în străinătate
Recent, fiica Andreei Marin a dezvăluit că, deși este abia la liceu, a început de pe acum să se intereseze de facultăți la care ar vrea să studieze, inclusiv cele din străinătate. Adolescenta a recunoscut însă că cochetează și cu o viitoare carieră în drept.
„Mama mea mi-a zis să fac ceva serios și apoi să aleg ceva distractiv. Nu am înțeles ce a spus până nu am realizat. Există meserii un pic mai grele de făcut, pentru oameni cu potențial mai mare, apoi există meserii mai ușoare, dar nu o zic ca să judec pe cineva. Doar că mi-am dat seama că mama mea crede în mine atât de mult, încât pot să aleg ceva care necesită mai mult efort și implicare, mai ales pe partea asta academică. Am început să mă interesez, m-am îndreptat spre Drept. Aș vrea să plec în străinătate, dar nu spun nu dacă aș rămâne aici”, a declarat Violeta Bănică recent.
A participat la o conferință în calitate de speaker
La finalul lunii iunie, Violeta a și marcat o realizare, căci a participat în calitate de speaker la un eveniment „dedicat leadership-ului și celor ce își doresc să studieze în străinătate pentru a căpăta experiența dintr-una dintre universitățile de top ale lumii”. Printre cei care au urcat pe scenă s-a aflat și un adolescent român care a fost admis la Harvard.
View this post on Instagram
Violeta a povestit pe contul ei de Instagram cât de mult i-a plăcut experiența ei cu publicul și a împărtășit cu internauții și câteva poze de la eveniment. Andreea Marin a reacționat și ea și a distribuit pozele Violetei, ca o mamă mândră ce este, semn că își sprijină fiica, ba chiar face tot posibilul să o introducă în cariera publică.
„Mi-a făcut mare plăcere să fiu implicată într-o conferință interactivă plină de informații utile pentru liceeni, care abordează ideea viitorului academic prin prisma dezvoltării personale. Abia aștept următoarele ediții alături de voi!❤️”, și-a încheiat Violeta Bănică postarea de pe Instagram.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook