În imaginile vechi de zeci de ani, David Beckham poate fi văzut făcându-i prezentatorului Sky Sports, Rob McCaffery, un tur al primei sale case în care s-a mutat cu, pe atunci iubita sa, Victoria. Filmat în 1997, vedem un David cu fața de copil, la cei doar 22 de ani ai săi. Mândru că s-a așezat la casa lui, acesta le arată jurnaliștilor cum se prezintă casa lui și a lui Posh Spice din Salford.
Departe de portofoliul lor actual de proprietăți care însumează 56.000.000 de lire sterline, prima casă a familiei Beckham era umilă ca mărime și chiar prezenta o gaură de mărimea unui genunchi în peretele holului. Aflat în primele sale zile la Manchester United, la momentul filmării, David și-a arătat sufrageria modestă – cu perdele întunecate, o canapea din piele albă, o siluetă a sa decupată în carton și trofee puse pe un pervaz.
Explicând decupajul, David spune: „Mama iubitei mele a vrut un decupaj mare de carton cu mine”. Camera ajunge apoi în bucătăria minusculă a lui David și Victoria, unde superstarul fotbalist a chicotit în timp ce arăta un pachet de chipsuri Walkers, cu chipul Victoriei. David a glumit: „Uneori este jenant când te duci să iei o pungă mare de chipsuri Walkers și vezi chipul iubitei tale pe pungă”, relatează Daily Mail.
Fotbalistul și-a deschis și frigiderul, dezvăluind că era foarte bine aprovizionat cu batoane Toffee Crisp, alături de iaurturi și căpșuni. Camera surprinde și gaura din peretele din hol. Iar fotbalistului i se cer explicații. „Mă grăbeam coborând scările și aveam echipamentul United și totul pe mine, plecam într-o excursie, când am alunecat pe una dintre aceste trepte și genunchiul mi-a zburat în zid”, a mărturisit David Beckham.
David Beckham avea o poză a sa decupată din carton
Trecând în dormitor, David s-a așezat pe pat, în timp ce Rob a trecut în revistă hainele lui David, atârnate pe rafturi și înghesuite într-un colț al camerei. Șiruri de adidași se găseau aliniați pe podeaua dormitorului mic al lui David și Victoria, mai arată sursa citată. Tinerii Beckham pe atunci abia viasau să aibă, fiecare, propriul dressing.
În altă parte a interviului, David a fost întrebat dacă îl plăceau fetele când era mic. El răspunde senin: „Obișnuiau să creadă că sunt mai drăguț”. Realizatorul emisiunii vrea să știe și dacă are parte de cadouri ciudate de la fani. „Ai fane care să-ți trimită chiloți prin poștă?”. Din nou, David a răspuns foarte sincer: „Da. Am un sutien negru. Un sutien negru mare, masiv, de care tatăl meu a fost foarte încântat”.
Cum arată proprietățile imobiliare de 56 de milioane de lire ale familiei Beckham
De la filmarea surprinsă în 1997, nu avea să treacă mult până când David și Victoria și-au părăsit locuința modestă pentru prima lor proprietate impresionantă – un conca poreclit „Palatul Beckingham”. Aceasta se întindea pe o suprafață de 12 acri. Cuplul a cumpărat-o în 1999.
Ei au cumpărat casa din Hertfordshire pentru 2,5 milioane de lire sterline și au vândut-o, în 2013, pentru 12 milioane de lire sterline.
Soții Beckham – care sunt căsătoriți din 1999 și au patru copii – își împart acum timpul între reședința principală a familiei, un conac de 31 de milioane de lire sterline situat în Holland Park, o fermă în Cotswold de 6 milioane de lire sterline și un apartament ultramodern din Miami în valoare de 19 milioane de lire sterline.
Sursa foto: Daily Mail
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook