Ori nu știe Bianca Drăgușanu să se poarte cu bărbații, ori nu are noroc în dragoste. Ceva nu se leagă în relația ei cu Gabi Bădălău.
Bianca Drăgușanu a dat-o în bară de la începutul anului. Și-o caută cu lumânarea
Publicația Substanțial a intrat în posesia unor filme cu Bianca Drăgușanu care nu îi fac deloc cinste blondei. Blonda și-a dat arama pe față chiar în prima zi a noului an, când a atras atenția clienților dintr-un restaurant din Dubai. După ce a intrat frumos în 2022 alături de bărbatul pe care spune că-l iubește, fosta prezentatoare a început cearta cu Bădălău.
Din motive pe care doar ei le cunosc, cei doi au ajuns din nou la cuțite, iar fotomodelul l-a provocat pe afacerist să o lovească. Să fi avut oare dreptate Alex Bodi când spunea că așa a procedat și cu el, apoi s-a plâns că a fost bătută?
„Hai, măi, dă”, i-a spus blonda lui Gabi, uitând că este într-o locație selectă. După ce s-a dezlănțuit mai ceva ca Xena războinica, Bianca a ieșit din local, dar s-a reîntors rapid și și-a reluat locul lângă iubitul său ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Ba mai mult, scrie Substanțial, ea și Bădălău s-au mutat la masa la care era Denisa de la Bambi cu soțul.
Probleme de sănătate la sfârșit de an
Sfârșitul lui 2022 nu a fost unul plăcut pentru Bianca Drăgușanu, care a avut ceva probleme de sănătate. Blonda n-a putut să rateze momentul și le-a spus fanilor săi prin ce a trecut. ”De mai bine de 12 ani fac sport aproape săptămânal dacă nu în fiecare zi.
Am avut o perioadă de trei săptămâni în care am fost absentă și s-a resimțit, corpul meu a resimțit. Am fost răcită cobză. Mi-am revenit, până la Revelion fac din nou pătrățele, nu mă las pentru că sunt ambițioasă și îmi iubesc mult corpul”, s-a destăinuit aceasta.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook