Acum ați crescut și momentele în care aveți mâinile libere sunt altele. De exemplu, atunci când puteți purta genți legate de curea. Totul devine extrem de simplu.
Tendințele în materie de accesorii vestimentare pentru vara 2022 celebrează caracterul practic și concret: cu gențile mutate pe curea, mâinile sunt libere. Libere să poarte alte plase, libere să stea în buzunare (așa cum ne învață Giorgio Armani în prezentările sale, în numele unui chic fără efort), scrie Elle.com.
Toate marile case de modă s-au întrecut să accesorizeze ținutele cu borsete
În acest manual de stil, nu vor lipsi inspirațiile pentru a purta gențile cu curea așa cum ne învață să o facem (bine) podiumurile colecțiilor de modă primăvară-vară 2022: începând cu curelele în culori pop de la Versace, de care Donatella – director de creație – lasă să atârne micro-portofele (foto). L-am menționat deja pe „regele” Giorgio Armani: pe podiumul de la Emporio Armani, gențile cu curea au prerogativele borsetelor, dar cu o viteză în plus (de eleganță și feminitate).
Altuzarra și Vitelli stratifică, jucându-se cu țesăturile (care devin detalii croșetate) și cu suprapunerea mai multor accesorii de forme diferite. Calcaterra, pe de altă parte, experimentează cu volumul: ce-ar fi dacă am agăța la curea un sac de jour clasic, tradițional? Odată zis și făcut, rezultatul este mai încăpător ca niciodată (dar aveți grijă să nu-l supraîncărcați).
Cea mai îndrăzneață propunere? Casa de modă chineză Yuhan Wang propune o borsetă care este (și) un joc de forme: o (falsă) husă de pistol cu reminiscențe occidentale (foto).
Borsete accesibile
Pentru a fi la modă nu trebuie însă să scoateți din buzunare sume de ordinul sutelor de euro. brandurile de consum oferă și ele o colecție nelimitată de genți care se prind de curea. În plus puteți să vă puneți imaginația în mișcare și să adaptați unei astfel de purtări, de centură, a genților de mici dimensiuni pe care le aveți deja în garderobă. Trebuie doar să încercați, veți fi de-a dreptul uimite cat de ușor adaptabile sunt multe dintre acestea.
În plus, borsetele se pot petrece foarte șic și oblic, pe piept.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook