Cântărețul Valentin Sanfira a rămas cu o frică de care nu poate scăpa. „Îmi făceam vioară din coceni, acum copilăresc, mi-am luat jucării”

Frumoși și iubitori, Valentin Sanfira și soția lui, Codruța, sunt preferații românilor. Au tot ce-și poate dori cineva, dar cântărețul nu poate uita copilăria foarte grea, când mama se chinuia să le facă copiilor o turtă din câțiva porumbi.
„Cel mai greu era că nu aveam pâine pe masă. Mai erau doar câțiva porumbi, jumătate mâncați de șobolani, ceilalți erau aleși de mama, fierte bine boabele ca să nu ne îmbolnăvim, să ne facă turtă. Și mai greu a fost când frații mei au trebuit să plece la liceu și nu avea bani să le dea de chirie. (…) A fost cea mai urâtă perioadă din viața mea.
Suferința ei era că tata nu face mai mult. Și de aici plecau certurile și neliniștea de sărbători, care pe mine m-a afectat foarte mult. Nu am avut niciodată brad, o singură dată fratele meu a mers și a tăiat un vârf de cetină îi spuneam noi, pinul acela cu ace lungi pe care l-am împodobit cu hârtie colorată.
Dar ne bucuram puțin de el, pentru că ajungea tata acasă și existau certurile care, mai târziu, după ce am crescut mare, s-au aplanat și am ajuns să fiu bine”, a povestit artistul invitat în emisiunea „În oglindă”. Valentin Sanfira a suferit foarte mult că n-a avut o jucărie în copilărie, de aceea și le-a cumpărat fiind adult.
„Copilăresc acum cu soția mea, care mă lasă. Mic fiind, mă jucam cu foile de la porumb, îmi făceam vioară din coceni. De aceea, acum încerc să mă bucur de anumite lucruri pe care nu le-am avut. Eu spun că achiziționez jucării pentru nepoți, dar mă joc și eu cu ele.
Chiar și mașinuțe, pun bradul cu mult înainte de Crăciun, tot ce n-am avut atunci încerc să am și să le dau și părinților mei. Care astăzi sunt bine datorită nouă, că am reușit în viață”, susține artistul.
Chiar dacă acum totul îi merge din plin, Valentin Sanfira a rămas cu sechele din copilărie. „Mi-e frică de ziua de mâine, încă nu am scăpat de incertitudini.
Și acum mi-e frică dacă nu mă va mai iubi lumea, dacă nu vor mai fi evenimente. Iar drama mea a fost pandemie, pentru că în acea perioadă m-am simțit nefolositor și toată tragedia copilăriei când nu avem mi s-a accentuat mai tare”, a recunoscut îndrăgitul interpret de muzică populară.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook