Viața lui Connect-R nu a fost întotdeauna presărată cu lapte și miere, dar Dumnezeu l-a ajutat să ia tot ce a fost mai bun de la viață.
Pentru el, Dumnezeu e mai presus de tot și toate și știe că nimic nu se poate mișca pe acest pământ fără ajutorul Divinității. De aceea, zilnic îi mulțumește Domnului pentru tot și încearcă să rămână o persoană bună, care să nu aibă conflicte cu nimeni. Iar momentele în care Connect-R se relaxează cel mai mult este atunci când intră în bucătărie.
Deși nu s-ar spune după cât de bine arată, e un gurmand și pentru el cel mai bun preparat culinar a fost și va rămâne tocănița de cartofi. Întrucât consideră mâncarea o emoție, el spune că a făcut o artă din gătit. Chiar dacă în ultima perioadă și-a schimbat puțin dieta, nu ar renunța niciodată la o porție de fasole. Dacă la capitolul gătit totul funcționează ca la carte, când e vorba de curățenia de după, atunci problemele devin serioase.
„Fac și fasole, știu cum să o țin trei zile în apă, ca să fiarbă bine”
„Da, gătesc. Îmi dă o stare de relaxare. Sunt și un gurmand, chiar dacă nu se vede. Îmi place. Mâncarea e emoție. E o vorbă a unui medic din America, potrivit căruia, una dintre diferențele mari dintre om și animal este că animalul se hrănește, pe când omul cinează.
De asta am făcut o artă din ceea ce înseamnă preparatele culinare. Tocana de cartofi rămâne una dintre slăbiciunile mele, e mâncarea copilăriei mele, îmi iese delicioasă. Fac și fasole, știu cum să o țin trei zile în apă, ca să fiarbă bine.
„Ce rămâne în urma mea, e jale”
Chiar dacă în perioada asta mi-am schimbat dieta, mănânc foarte mult ovăz, fulgi de ovăz, pe care-I fac fie cu lapte de Migdale, fie cu apă în care pun fructe uscate. Încep să mănânc cât mai alcalin. (…) De gătit, gătesc, dar ce rămâne în urma mea… e jale. Steluța e doamna care-mi face curat și e și acum la mine. Fără ea, aici ar fi dezastru”, a declarat artistul pentru Cancan.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook