A fost numită, în urmă cu 20 de ani, „virgina Americii”. Mama ei dădea declarații presei în acest sens. Îi crea fiicei o imagine pentru publicul foarte tânăr, ca și fata ei abia ieșită din colegiu. Până acum nu a existat confirmări, dar acum povestește chiar Britney Spears.
După cum se știe deja, mărturisirea lui Britney Spears despre niște episoade dureroase din timpul relației cu Justin Timberlake, când ambii aveau 20-21 de ani, a stârnit mare vâlvă. Britney şi Justin au format un cuplu în perioada 1999 – 2002. Într-un fragment din autobiografia ei, artista a scris că a rămas însărcinată, purtând copilul lui Justin Timberlake, însă ulterior a făcut avort la îndemnul cântărețului. Un episod destul de dur.
Cartea lui Britney a fost lansată luna trecută și, conform presei americane, mărturisirea cântăreței l-a afectat mult pe Justin. A picat și într-un moment de sărbătoare pentru el și soția sa Jessica Biel. Aniversau 11 ani de căsnicie. S-au căsătorit în Italia, pe 19 octombrie 2012. Nunta a venit la mai bine de cinci ani de când și-au făcut publică relația.
Justin Timberlake și soția sa Jassica Biel au ieșit în lume
Din cauza valului de critici la adresa lui Justin, cuplul a stat retras mai multe zile, refuzând orice contact cu presa. Apoi, câștigătorul a zece premii Grammy și Jessica Biel au fost fotografiați în Cabo San Lucas, unde au plecat la scurt timp după lansarea autobiografiei lui Spears, The Woman in Me, cartea în care aceasta a făcut dezvăluiri șocante despre perioada când a format un cuplu cu Justin.
Recent, Justin Timberlake și-a reluat ieșirea în lume. Presa l-a surprins când a fost prezent la premiera celui mai nou proiect al său, filmul „Trolls: Band Together”, alături de soția sa, Jessica Biel. Era prima lor apariție publică de după publicarea memoriilor lui Britney Spears.
Justin Timberlake și Jessica Biel au afișat gesturi de tandrețe pe covorul roșu. Și-au zâmbit, s-au ținut de mână și s-au îmbrățișat.
Cântărețul (42 de ani) și actrița Jessica Biel (41 de ani) sunt părinții a doi băieți, Silas (8 ani) și Phineas (3 ani).
Britney Spears despre scenariul virginității ei
„L-am iubit atât de mult pe Justin. Întotdeauna m-am aşteptat să avem o familie împreună într-o zi”, a scris Britney. Dar nu doar fragmentul despre avort este șocant în cartea ei cu privire la relația cu Justin. Vedeta recunoaște că în jurul ei, echipa de PR a construit un scenariu mincinos, dar care avea menirea să stârnească curiozitatea publicului. Trebuia ca ea să fie un model pentru adolescenți și tinerii de vârsta ei. Mama ei a fost de acord, ba chiar a întreținut acest scenariu.
Presa din urmă cu 20 de ani o prezenta pe blonda Britney ca virgina Americii, iar mama ei declara că fiica va începe o relație sexuală odată cu căsătoria. Iată mărturisirea lui Britney Spears, făcută după mai bine de două decenii, care confirmă afirmațiile unor jurnaliști care nu s-au lăsat păcăliți de povestea virginității!
Britney Spears demască scenariul virginității ei
„Bărbații din Hollywood au avut mereu mai multă libertate decât femeile. Și am văzut cum sunt încurajați să vorbească urât despre femei ca să devină faimoșii puternici. Însă eu am fost distrusă.
Ideea că l-am trădat a oferit albumului mai multă substanță, un scop: să vorbească urât despre femeia infidelă. Lumea hip-hop-ului din acea perioadă adora tema asta: „Du-te naibii, ușuratico!”. Era la modă să te răzbuni pe femei pentru că era perceput ca fiind lipsă de respect. (…)
Toată lumea i-a plâns de milă lui Justin (n.r. care a lăsat să se înțeleagă că Britney l-a înșelat). Atunci am simțit că nu aveam cum să spun și versiunea mea asupra poveștii, nu puteam să explic ce se întâmplase de fapt, deoarece știam că nimeni nu avea să fie de partea mea. Nu după ce Justin convinsese întreaga lume că povestea lui era adevărul.
Nu cred că Justin a realizat câtă putere a avut în a mă face de râs. Nu cred că înțelege asta nici acum. După ce a fost lansată melodia „Cry me a river” am fost huiduită oriunde mergeam. Când mă duceam în cluburi auzeam huiduieli. Am fost odată la un meci cu sora mea și unul dintre prietenii fratelui meu și toată arena m-a huiduit.
Justin le spusese tuturor că am făcut sex. Așadar nu eram doar o depravată trădătoare ci și o mincinoasă, o ipocrită. Echipa mea încercase să mă prezinte ca pe o virgină, pentru că aveam mulți fani adolescenți, chiar dacă eu și Justin locuiam împreună, iar eu am început viața sexuală la 14 ani.
Oprah Winfrey: „Sexualitatea lui Britney nu e treaba nimănui”
Nu am fost supărată că Justin „m-a dat de gol”. Ca să fiu sinceră, mi-a plăcut că a spus asta. De ce s-au chinuit managerii mei atât de mult să-mi creeze imaginea de virgină, chiar și după ce am împlinit 20 de ani?! Nu era treaba nimănui dacă făceam sex sau nu. Mi-a plăcut când Oprah a spus în emisiunea ei că sexualitatea mea nu e treaba nimănui și că atunci când vine vorba de virginitate nu trebuie să anunți lumea când te răzgândești.
În perioada adolescenței am acceptat prezentarea asta pentru că toată lumea s-a purtat de parcă era ceva foarte important. Dar dacă stai să te gândești, e prostesc că oamenii îmi descriau corpul așa cum o făceau și apoi cum arătau cu degetul și spuneau: „Uite o virgină!”. Nu era treaba nimănui. În plus nu mai erau atenți la mine ca muzician și interpret.
Justin a spus tuturor că au avut o relație sexuală
Am muncit așa mult la muzica mea și la spectacole. Și cu toate astea erau câțiva care se preocupau doar dacă sânii mei sunt reali, și erau, și dacă himenul meu e intact sau nu. Faptul în care Justin a spus tuturor că am avut o relație sexuală mi-a înleznit situația și n-a mai trebui să recunosc eu că nu sunt virgină. Faptul că a recunoscut că am făcut sex nu m-a deranjat deloc și l-am apărat în fața oamenilor care l-au criticat pentru asta.
-Ce lipsă de respect!, au spus oamenii despre felul în care a vorbit despre viața noastră sexuală.
Însă mie mi-a plăcut. „E femeie, nu, nu e virgină. Nu mai comentați!”, a spus el”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook