Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au provizii mai ceva ca un supermarket. Ce s-a întâmplat în solar e peste așteptări

De când s-au mutat în satul Moșteni-Greci din județul Argeș, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru le oferă copiilor mai mici șansa de a se juca în natură și de a se apropia de ea. În acest proces, întreaga familie participă la procurarea hranei. Toți au grijă de animale, lucrează în grădină, iar din primăvară au extins și pregătit solarul. Acum pot să se laude cu ce s-a întâmplat acolo.
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au meșterit zile în șir la solarul lor extins, în care au plantat tomate. Zilele acestea, ei arată cât de mari au crescut plantele. Roșiile sunt înalte cât Dana Nălbaru, care se bucură să le îngrijească atent. Deja plantele au rod, și e doar o chestiune de zile până când familia va putea culege primele roșii.
„Ziua bună de dimineață se cunoaște!”, spune Dana Nălbaru, alături de câteva imagini surprinse în solarul ei din grădina de la țară. E atâta armonie acolo, încât până și un fluture a venit să o însoțească în munca ei de grădinăreasă.
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur s-au mutat la țară deja de câțiva ani și se bucură de o viață în sânul naturii. Casa lor are grădină de legume și zarzavaturi, livadă și o pădure care începe în imediata lor apropiere. În plus, au o adevărată gospodărie rurală, cu găini, câini și chiar un porc, pe care îl cresc ca animal de companie, nu pentru a-l tăia de Crăciun.
Purcica Betty a fost primită cadou de cântăreață anul trecut, în toamnă, când era doar un pui, de la soțul ei. Acum i-au amenajat un mic eleșteu cu apă, unde se poate răcori atunci când se simte toropită de caniculă.
Cei doi artiști au împreună trei copii, dintre care o fiică adoptată. În timp ce fata cea mare a împlinit vârsta majoratului, copiii mai mici se bucură să zburde prin natură. Toți copiii fac școala acasă, nefiind înscriși în sistemul de învățământ de stat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook