După ce lumea a aflat că are un nou iubit, acum Elena Băsescu încearcă să îl ascundă de ochii lumii. Tânăra mămică este tot mai activă pe rețelele sociale, iar strategia sa e ușor de înțeles. Mult timp, Elena Băsescu și-a menținut profilul de Instagram în regim privat. Postările îi puteau fi văzute doar de prietenii cărora le accepta cererea de urmărire. Acest lucru s-a schimbat între timp, iar tânăra are acum un profil public, în care își etalează orele de călărie și ținutele de la branduri de lux, cum e, de exemplu, în ultima imagine distribuită, în care apare într-un compleu de la Prada.
Zilele trecute, după intervenția paparazzilor, a devenit publică informația noii povești de dragoste pe care Elena Băsescu o are cu un tânăr de perspectivă. Acesta este George Stanciu, cunoscut și ca „Mardare” în mediul politic și de afaceri, și este fost consilier în Consiliul Local al Municipiului Ploiești.
Elena Băsescu și George Stanciu se ascund pe internet, dar au gesturi tandre în public
Cei doi îndrăgostiți au luat masa împreună într-un restaurant din nordul Capitalei, unde, aflați în compania prietenilor, nu s-au ferit de ochii curioșilor, sărutându-se și îmbrățișându-se. La final, spre miezul nopții Elena Băsescu și noul ei iubit au plecat acasă împreună, cu mașina ei. Presa a scris că bărbatul s-ar fi despărțit de a doua sa soție, motivul fiind că nutrește sentimente foarte serioase față de fiica fostului președinte.
La momentul apariției imaginilor cu cei doi, ambii se urmăreau reciproc pe rețelele de socializare, așa cum Rețete șți vedete a arătat la momentul respectiv. Între timp, Elena Băsescu a decis că e mai bine ca relația să nu fie asumată în mediul online, astfel că deși îi urmărea iubitului profilul de Instagram, a renunțat să o mai facă. De asemenea, și el a încetat urmărirea contului Elenei, care, oricum, fiind public acum, îl poate monitoriza la orice oră.
Cine este noul iubit al Elenei Băsescu
Potrivit sursei citate, bărbatul cu care se vede Eba e îndrăgostit de ea, chiar dacă e căsătorit și are doi copii. „Mardare” a fost ginerele lui Emil Calotă, fostul primar din Ploiești. Cu Iulia Calotă are o fiică și un fiu, dar au divorțat. După separare, George Stanciu și-a refăcut viața și s-a căsătorit cu Cristina Alexandra Iordache, cumnata lui Bujor Sion, cunoscut drept „copilul de suflet al lui Ion Iliescu”. Jurnaliștii au aflat că de aceasta s-ar fi separat recent.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook