Elizabeth Hurley și mama sa demonstrează că frumusețea nu are vârstă. Sunt superbe în costume de baie. Foto

În fotografie, Elizabeth Hurley și mama sa, care a împlinit 85 de ani, au îmbrăcat costume de baie asortate, cu imprimeu leopard și arată fantastic.
Actrița a purtat un costum de baie în două piese, iar mama sa unul întreg, cu decolteu adânc. Atât mama cât și fiica, și-au completat ținutele cu un pareo alb.
„Împreună cu mama mea. Tocmai am sărbătorit cea de-a 85-a aniversare a ei, în stil @elizabethhurleybeach, bineînțeles”, a scris vedeta în descrierea postării.
Fanii au comentat rapid aspectul mamei lui Hurley. „Cum naiba poate mama ta să aibă un astfel de corp?”, a scris unul dintre internauți. „Acum înțeleg de unde ai frumusețea! Wow!”, a spus un alt fan, iar o altă persoană a afirmat că genele bune pe care le are actrița „explică totul. Superbă fotografie”.
Elizabeth Hurley și-a sărbătorit recent propria zi de naștere cu o postare senzuală pe Instagram. În iunie, ea a publicat o fotografie în care apare stând într-un câmp fără haine, în cinstea împlinirii vârstei de 60 de ani.
Actrița a pozat cu genunchii strânși la piept, zâmbind către aparatul foto. În duminica de Paște, actrița a făcut senzație când și-a oficializat relația cu iubitul ei, Billy Ray Cyrus, pe Instagram. În fotografia pe care a postat-o, Cyrus poate fi văzut sărutând-o pe obraz, în timp ce ea zâmbește.
De atunci, cei doi au vorbit de câteva ori despre povestea lor de iubire. Hurley a declarat că oamenii „au fost puțin surprinși să ne vadă împreună”, punctând faptul că „suntem asemănători și ne înțelegem extrem de bine”.
„Amândurora ne place să râdem mult, ne place muzica country, filmele și cizmele de cowboy, cu siguranță. Avem multe în comun”, a explicat vedeta.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook