Simona Ionescu / Redactor Șef

Gimnastă campioană face show la Circ

Gimnastă campioană face show la Circ
Din marile săli de competiție, o gimnastă tânără și frumoasă a ales să facă acrobații după retragerea din lumea sportului de performanță.

Zeci de medalii câștigate și… sfârșit de carieră

„La 13 ani am fost vicecampioană europeană la bârnă, la junior, în 2008. A fost cea mai importantă competiție pentru mine, la vârsta aceea. La aceeași competiție am câștigat și locul 3 la sol, apoi, în 2009, o alta competiție foarte importantă a fost Olimpiada Europeană -Festivalul Olimpic European de Tineret, unde am luat medalii la toate probele posibile: 6 medalii – 2 de aur și 4 de argint – 2009.

În 2010, la debutul meu ca senioară, am câștigat aurul european la bârnă și medalia de bronz cu echipa. Totodată, în 2010 m-am accidentat. Am avut o problemă la coloană și nu am putut participa la Campionatele Mondiale. Deși am fost prezentă, a trebuit să fiu doar o rezervă. Am revenit după recuperare, în 2011, la Campionatul European de la Berlin unde am reușit să câștig bronzul la individual compus (n.r. punctajul tuturor aparatelor).

În toamna lui 2011 a fost Campionatul Mondial, unde am reușit o clasare bună: locul V la bârnă și IV cu echipa.

Apoi a venit anul 2012, un an cu ghinion, un an greu: din cauza problemelor de sănătate… Toată munca mea de 12 ani… Am pierdut Jocurile Olimpice pentru că din nou au apărut problemele la spate. A fost o dezamăgire uriașă pentru mine. Mai erau trei săptămâni până la Jocuri și când am spus că mă doare spatele mi-au spus „Știi ce se va întâmpla acum…”, adica nu voi mai putea participa. Am încercat să ignor durerea, dar în final nu am fost lăsată să particip. Problema se agrava constant.

Acesta a fost momentul decisiv. Am zis „OK, eu nu pot să mai continui așa pentru că aveam probleme tot mai des și mai grav. Nu aș mai fi suportat o revenire și încă o întoarcere din drum în fața unei astfel de competiții. Aveam 18 ani, așa că m-am oprit din gimnastica de performanță si am început studiile la facultate, la Educație Fizică și Sport. Și am terminat, am făcut și un master. Între timp mai antrenam la Dinamo”, și-a povestit cariera Amelia.

Cum a ajuns la Circul București

La fel de succint a povestit gimnasta și momentul în care a devenit membră a Circului.

„După ce am terminat masterul, am născut și am pierdut contactul ca și antrenor (n.r. 2017). În august, 2018, am fost invitată la spectacol, la Circul Metropolitan București, de către o prietenă. Am fost cu familia. Când am văzut spectacolul am zis WOW! Aici trebuie să fiu și eu! Chiar am simțit treaba asta ca o revelație, ca și cum pentru o secundă timpul se oprește și rămâi cu focus pe un amănunt important. M-am înscris imediat la un casting, am dat probe și am început activitatea la Circ”.

Câștigă un salariu obișnuit, dar spune că pentru artiști și pentru spectatori e mare lucru că există acest loc magic. Aplauzele de la sfârșit au puteri care vindecă oboseala sau orice supărare.

„Am parcurs foarte greu această perioadă cu pandemia de COVID-19, în care spectatorii au fost mai puțini, fie pentru că le-a fost teamă să vină, fie că nu au știut că noi susținem spectacole. Le susținem în aer liber și respectăm distanțarea socială și sper să afle acest lucru prin intermediul dumneavoastră. Și sper să se bucure de veste, să vină să ne vadă și să plece cu puțină magie în suflet!”, a spus gimnasta.

O puteți urmări pe ea și colegii de scenă în spectacolul „Povești cu Caii și Jonglerii”, la Circul Metropolitan București.

Lucruri pe care oamenii inteligenți nu le fac

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre