Simona Ionescu / Redactor Șef

Kate Middleton intervine între Harry și William: „Erau prieteni buni”

Kate Middleton intervine între Harry și William: „Erau prieteni buni”
Conform unei noi declarații, Kate Middleton intervine între Harry și William. Aceștia au o relație înstrăinată încă de când ducele de Sussex a plecat cu Meghan în California.

Gary Goldsmith, unchiul lui Kate Middleton din partea mamei ei, a făcut câteva dezvăluiri despre ce se întâmplă acum în familia regală. Conform acestuia, Kate Middleton intervine între Harry și William. Ducesa este recunoscută ca fiind împăciuitoare, iar acest lucru s-a văzut și la înmormântarea prințului Philip. Atunci, Kate s-a plasat lângă William și Harry pentru o scurtă conversație, apoi a rămas în spate pentru a-i lăsa pe cei doi frați să petreacă puțin timp împreună. 

Ideea ducesei a funcționat atunci, căci cei doi frați au fost văzuți discutând relaxat, ca în vremurile bune. Lucrurile nu sunt atât de simple însă, căci Harry pare că este hotărât să spună în public tot ce are pe suflet. A vorbit despre atacurile sale de panică, despre perioada în care s-a refugiat în droguri și alcool. Pe partea cealaltă, William va fi rege într-o zi, astfel că are obligația morală de a proteja monarhia și valorile acesteia. 

Kate Middleton intervine între cei doi frați. E mediatoare între Harry și William 

Unchiul lui Kate a vorbit despre aceste lucruri în interviul acordat publicației Closer. „Adevărul dur – în opinia mea – este că, dacă Harry nu dă dovadă de control și nu oprește acest episod auto-indulgent, în curând nu va exista niciun teren comun sau relație de reconstruit. Harry și Kate erau prieteni buni, erau un trio cu William și o unitate puternică”, a spus el. 

„Dar dacă cineva poate aduce pace regală, aceea este Kate”, a adăugat el. „Kate este un arbitru strălucit și un pacificator. Fiecare os din corpul ei lucrează pentru a-și face prieteni și a face tot ce poate … Încearcă să medieze ”, a mai declarat Goldsmith. 

„Familia și relațiile sunt totul pentru Kate – este foarte atentă, nu i-ar plăcea să se întâmple această [ruptură] și încearcă să aibă grijă de soțul ei și să facă tot ce poate pentru ca lucrurile să fie corectate”, a încheiat unchiul ducesei. 

Foto: Facebook

Tavi Colen, la un pas de o tragedie. „Am fost foarte rău, nu puteam să respir”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre