Nu mai e nici un fel de îndoială că Daliana Răducanu, iubita lui Răzvan Simion, știe să se facă plăcută.
Lidiei Buble n-o să-i cadă bine. Iată cum se distrează Răzvan Simion cu Daliana și copiii
Chiar dacă încerca pe cât putea să demonstreze tuturor că are o relație excelentă cu copiii lui Răzvan Simion, Lidiei Buble nu i-a reușit. Acum însă, situația e cu totul alta, pentru că fata și băiatul prezentatorului o plac foarte mult pe Daliana Răducan. Dovada cea mai bună o constituie ultima fotografie în familie postată pe rețelele de socializare, unde cei patru se distrează pe cinste.
Copiii, Daliana și Răzvan au ieșit la o plimbare, au fost în centrul Capitalei, au văzut o colecție de mașini, spre bucuria băiatului, apoi s-au oprit să se delecteze cu o înghețată. În plus, Răzvan i-a făcut și o surpriză lui Tudor și au fost la karting. Prezentatorul a imortalizat momentul și a pus și un comentariu drăguț: „Băiețeasca de weekend”.
Răzvan are planuri de căsătorie cu Daliana
Răzvan și Daliana fac un cuplu frumos și invidiat de multă lume, iar prezentatorul are gânduri serioase cu bruneta, vorbind chiar și de o căsătorie. „Îmi amintesc un sărut pasional când era cât pe-aici să o scap pe Daliana în Bosfor. Ne-a plăcut Istanbulul, e ca o poveste care îți încântă toate simțurile.
Sunt multe locuri în lumea asta pe care vrem să le însemnăm pe harta iubirii noastre. (…) Căsătoria ține de firesc atunci când relația se pârguiește frumos.(…) Amândoi am ajuns la concluzia că suntem mai valoroși împreună decât separați. Știm să ne potențăm unul pe celălalt, e ca o sinergie ceea ce trăim” a mărturisit prezentatorul într-un interviu pentru Viva.
„Evoluăm și așa, poate o casă mai mare, poate copii mai mulți, poate vacanțe”
Invitat în podcast-ul lui Damian Drăghici, Răzvan a vorbit și despre un copil, semn că relația a evoluat. ”Pe plan sentimental, urmează să cresc. Cresc împreună cu iubita mea și ne ținem unul pe altul. Ne ținem foarte bine, într-o complementaritate pe care cumva am căutat-o și am găsit-o. Evoluăm și așa, poate o casă mai mare, poate copii mai mulți, poate vacanțe.
Perioada asta a curățat tot ce prinzi pe lângă tine, multele energii, eu le zic zoaie. M-au oprit cumva din creștere”, a declarat Răzvan Simion.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook