Mădălina Ghenea, momente cumplite. După jaful de 1 milion de euro, a ajuns la spital – Exclusiv

Amintim că, de câteva luni, problemele se țin scai de Mădălina Ghenea. Ea e hărțuită de o persoană care ar putea avea legătură și cu jaful, spune apropiații Mădălinei, fără să specifice un nume.
Totodată, e evident că e vorba despre războiul început de actuala parteneră a lui Dragoș Săvulescu. Angela Martini a luat la țintă două dintre vedetele internaționale care au urcat pe podium în Italia, Catrinel Menghia și Mădălina Ghenea. Nevasta lui Săvulescu, anonimă în acest domeniu, le-a caracterizat în fel și chip pe cele două românce de succes pe rețelele de socializare, culminând cu un comunicat de presă plin de acuzații care nu pot fi probate.
Motivul pentru care Martini a ales să le bălăcărească pe cele două femei ca la ușa cortului nu este cunoscut, sau cel puțin nu e este clar.
Pe lângă vorbele grele, 13 decembrie, Mădălina Ghenea a încasat o altă lovitură: a fost jefuită, pe Aeroportul Fiumicino din Roma. Vedetei i s-a furat un troler cu bijuterii în valoare de 1 milion de euro.
În acest context, săptămâna trecută, Mădălina Ghenea a oferit un interviu presei din Italia și a spus că e posibil ca o anumită persoană să se afle în spatele tuturor problemelor pe care le are de opt ani și că acea persoană ar vrea să o distrugă. Cel mai tare o afectează pe mama celebrei actrițe.
De asemenea în preajma Crăciunului, în presă au apărut din nou mai multe declarații calomnioase, iar mamei Mădălinei Ghenea i s-a făcut rău, citindu-le. Aceasta suferă cumplit în urma linșajului mediatic la care e supusă fiica ei în România.
Femeia, care locuiește la Milano, cu fiica sa, ajutând-o cu creșterea nepoțelei, Charlotte, a ajuns duminică seara la Urgențe.
În Ajun de Crăciun, femeia a fost dusă la spital de către fiica ei, după ce i s-a făcut rău în urma celor citite în presă. â
Necăjită pentru starea în care a ajuns mama sa, Mădălina Ghenea a făcut o postare emoționantă cu patul de spital al mamei:
„Nu contează cât de mult încerci să mă rănești pe mine sau să îmi rănești familia, îți doresc lumină!”.
Sursa foto: Instagram
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook