În urmă cu câteva ore a recunoscut totul. Fanele și fanii au aflat cine-i spală rufele lui Vlad Gherman. După nouă ani împreună, timp în care au împărțit bune și rele, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și-au spus adio. Au dat vestea într-un video filmat împreună și postat pe Instagram la începutul lunii februarie.
După ce s-a despărțit de iubita sa, cunoscuta actriță din serialul „Adela”, Vlad Gherman a trebuit să își reconfigureze existența. S-a mutat din casa Cristinei Ciobănașu, s-a apucat de sport și de muzică. A și slăbit vreo șapte kilograme, după cum a mărturisit. Lucrează la „pătrățele” pentru a avea un corp de invidiat și filmează pentru „Adela”, alături de Cristina.
De altfel, au și început să îl curteze admiratoarele, iar actorul a recunoscut totul. Însă se simte confortabil alături de fosta iubită. Care îi și transmite mesaje de încurajare. De aceea nu e momentan curios să flirteze cu admiratoarele.
„Această despărțire ne deschide noi uși care probabil nu s-ar fi deschis niciodată altfel. E un nou început. Fiecare dintre noi încearcă acum să își găsească drumul pe plan profesional, dar și drumul spre autocunoaștere. Evoluția noastră ca indivizi se întâmplă într-un ritm mai alert, dat fiind faptul că suntem singuri și ne simțim singuri. Tindem să umplem acel gol cu lucruri care ne fac să evoluăm, chiar dacă nu ne dăm seama de asta pe moment”, a spus actorul, recent.
Iată cine-i spală rufele lui Vlad Gherman
Zilele trecute a luat masa cu Cristina Ciobănașu și cu părinții adoptivi ai acesteia. Dar cum de Paște aceasta a plecat să își revadă mama, a plecat și Vlad. Tot la mama lui. Iar în loc de cadou de Paște i-a dus o plasă mare, plină cu rufe de spălat.
„Mă duc în vizită pe la mama și cu o sacoșă plină de haine. Să știți că îmi spăl singur hainele, doar că acum erau mult prea multe. Și sunt mult prea pretențioase, cu lână, și mama știe. (…) Ți-am adus să-mi speli hainele, mulțumesc”, a transmis Vlad Gherman la InstaStory, în timp ce-și filma părinții în casa în care a crescut.
Sursa foto: Instagram
Nu o să vă vină să credeți cum arată bărbatul ideal. L-am găsit la Bodi! Imagini uluitoare
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook