E dependent de părinții lui din toate punctele de vedere, iar aceștia nu-l scapă din ochi. Ce face Mihai Bendeac la 38 de ani.
Mihai Bendeac a recunoscut. Care e marele său defect
Face bani și din spectacole, dar și din televiziune, dar nu reușește niciodată să-i gestioneze așa cum trebuie. Ca să nu se ajungă la probleme mari, părinții au grijă de veniturile lui Mihai Bendeac. Dar asta nu pentru că el nu ar fi în stare, doar că e extrem de împrăștiat și de uituc.
Artistul a declarat că situația nu e deloc simplă, așa că nici măcar buletinul sau permisul de conducere nu-și mai permite să le aibă cu el, pentru că le-ar pierde. În consecință, a optat pentru copii, pe care le ține în mașină.
„Când văd acte, îmi transpiră mâinile”
”Părinţii mei se ocupă de gestionarea veniturilor mele, în exclusivitate. Am un card, pe care îl pierd la fiecare două luni, tata având mereu altul de rezervă, card pe care tata, din când în când îmi pune nişte bani”, a povestit amuzat Bendeac, completând: ”Pierd lucruri.
Dacă îmi dai un ac şi mă laşi trei minute, l-am făcut dispărut. Nu pot să umblu cu buletinul sau cu permisul de conducere la mine, pentru că le pierd. Am doar nişte copii în maşină. Când văd acte, îmi transpiră palmele”.
De ce nu a acceptat oferta ProTV-ului
Vedetă incontestabilă a Antenei 1, Bendeac e curtat în ultima perioadă de cei de la ProTV care îl vor în echipa lor, pentru că au nevoie de puțină nebunie. Mihai însă nu vrea sub nici o formă să plece de la Antena 1, unde se simte extrem de liber, așa că i-a refuzat. „Niciodată nu aș putea să fiu așa cum sunt eu la Pro TV.
Mă refer la mine ca și persoană, la mine ca și artist. Acum un an de zile și anul ăsta, am fost contactat pentru ‘Românii au talent’. Și anul acesta… am primit un argument care mie, în primă instanță, mi s-a părut valid. Că Pro TV-ul ar avea nevoie de un pic de nebunie. Și eu le-am spus că nu își pot închipui, de fapt, ce înseamnă această nebunie”, a spus acesta în podcast-ul lui Cătălin Măruță.
Sursă foto: fresh24, evz
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook