O fată de 14 ani, din Buzău, face valuri pe litoral. A fost deja supranumită „portretista vedetelor”, pentru talentul ei înnăscut. Ea e noua „micuța Picasso” și e suficient să îi priviți operele ca să fiți de acord. A moștenit talentul din familie, părinții și bunicii din partea tatălui fiind artiști plastici profesioniști. De când harul a ieșit la iveală, puștoaica nu se mai poate opri din desenat.
Cât e vara de lungă, o puteți întâlni pe Raissa Alessandriu pe faleza de la Costinești, unde desenează. Cel mai adesea, portrete de vedete. Nu o face pentru bani, nu încasează și nu își oferă serviciile de „artist” de litoral. E vorba de cu totul altceva.
Raissa Alessandriu este din Buzau și are 14 ani. De la vârsta de 11 ani realizează portrete, într-o manieră incredibilă. Tatăl ei, artist plastic și el, o numește „un copil geniu”. Cei care i-au văzut lucrările, își dau seama că are dreptate. Mama e încântată de performanțele tinerei care încă nu se gândește la o carieră în domeniul artei. Talentul ei însă e remarcabil.
Raissa le-a făcut portrete tuturor vedetelor care au ajuns în Costinești. Primul pe care l-a portretizat a fost Selly. Ea ne-a povestit cum s-a întâmplat. „Anul trecut, Selly filma pe faleză și m-am dus la el să îl întreb dacă ar dori un portret. Mi-a lăsat numărul de telefon și ne-am întâlnit”, a spus Raissa. Nu face discriminare între artiști. A portretizat și maneliști deși, recunoaște, genul lor muzical nu intră în preferințele ei. „Cu Tzancă Uraganu’ a fost cea mai interesantă interacțiune.
A fost foarte încântat, mi-a dat follow pe Instagram, i-a plăcut foarte mult lucrarea. M-a și filmat”, a mai povestit puștoaica. S-a lăsat cu pupici și îmbrățișări. Un alt manelist pe care l-a cunoscut anul acesta este Florin Salam. A fost, și el, extrem de încântat de talentul fetei care l-a portretizat. Fata le oferă în dar portretele acestor vedete. Nu primește nimic în schimb, și nici nu cere. E bucuroasă că artiștii scenei se fotografiază împreună cu ea și lucrarea.
Mesaj pentru Travis Scott. Din păcate, nu i-a putut da portretul
Cel mai recent portret pe care l-a făcut este al rapperului american Travis Scott. Raissa e mare fană a acestuia. Duminică, Raissa și familia ei se pregăteau să îi trimită portretul la scenă, având în vedere că artistul urma să concerteze în seara zilei la festivalul „Beach, please!”. Din păcate, nu au reușit să facă să îi parvină lucarea.
La portretul lui, ne-a povestit adolescenta, a lucrat cinci ore. Este, de departe, cea mai complexă lucrare a ei. Are detalii fotografice. Când o privești nu poți decât să exclami: „wow”.
Pare incredibil că e un portret desenat și cu atât mai neverosimil că e făcut de o puștoaică de numai 14 ani.
Și, culmea, de una care nici măcar nu pune desenatul și cromatica pe primul loc, ci care e pasionată total de robotică, electrotehnică și programare. Domenii în care, ne-a spus, își dorește o carieră.
Juriul a descalificat-o pentru că nu a putut concepe așa un talent
Despre impactul pe care îl au portretele Raissei, cel mai reprezentativ e ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani. A vrut să participe la un concurs de creație pentru elevi și a trimis o lucrare. A fost acceptată ca o excepție, deși nu urma cursurile unei școli de arte plastice.
Dar după ce profesorii de la Liceul de artă „Victor Brauner” din Piatra Neamț, organizatorii concursului, au văzut lucrarea, au descalificat-o pe tânără, motivând că desenul nu are cum să fie al unui copil. „Profesorii respectivi nu au crezut că lucrarea este realizată de un copil de 12 ani”, ne-a spus mama Raissei. Pentru concurs, Raissa a desenat-o pe Coco Chanel în antiteză cu o reprezentantă a casei Channel de azi.
Listă lungă de vedete
De un an, Raissa a primit permisiunea părinților pentru a fi prezentă pe social media. Are Instagram, TikTok, Facebook. Faptul că portretizează vedete o ajută să se promoveze. Numai portretul lui Travis Scott i-a adus peste 300 de noi urmăritori. Zeci de oameni au redistribuit lucrarea ei.
Tot de anul trecut, Raissa s-a specializat în portrete de vedete. De când a început să deseneze, a trecut de la o tehnică la alta, pentru a se putea exprima mai bine. Primele lucrări au fost realizate cu markere, apoi a trecut la creioane. Anul trecut a portretizat în cărbune. Anul acesta pare că și-a găsit tehnica: pastelul. Lucrările în culori îi dau posibilitatea să se exprime deplin.
Paraziții, Selly, Puya, Dorian Popa, Alex Velea, Jador, Tzancă Uraganu’, Luis Gabriel, Florin Salam – sunt câteva dintre vedetele portretizate de mica buzoiancă.
Robotica, marea pasiune a „portretistei vedetelor”
Raissa urmează o școală normală, în comuna sa natală, Vintilă Vodă, aflată la 35 km de Buzău. Peste vară stă la Costinești, cu părinții, care au o mică afacere cu tatuaje temporare. Ea îi însoțește și desenează, cât e vara de lungă.
Este o tânără care, deși are un har deosebit și aură de vedetă printre vedete, pune învățătura pe primul loc. A terminat clasa a VII-a cu media generală 9,84. Iar marea ei pasiune nu e să deseneze, ci să facă roboți. Și nu doar de roboți e interesată, ci și de electrotehnică și programare. Are peste 70 de premii și diplome, cele mai multe din ele având legătură cu acest domeniu. Cel mai recent, pentru un concurs de electrotehnică, a creat un robot care prepară cocktailuri.
Dacă credeți că face multe pentru vârsta ei, vă spunem că am menționat doar două din pasiunile fetei. Ea joacă șah, a făcut canto, teatru, participă la un cenaclu literar. A învățat redactare de presă, dar și oratorie și dezbateri. Printre ele, desenează. Laboratorul de Biologie din școala unde învață are pe pereți planșe desenate de ea. Mai sunt și alte lucrări expuse în școală.
Anul trecut a câștigat celebrul Concurs de grafică „Margareta Sterian”. Și, mai nou, colaborează cu Uniunea Scriitorilor Buzău. „Președinta filialei a văzut-o pe Raissa cum lucrează și a cooptat-o în diverse proiecte”, ne mai spune mama fetiței. Sunt 10 cărți și reviste ilustrate de ea sau cărora le-a făcut coperta.
Sursa foto: Raissa Alessandriu / Facebook
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook