Mamă singură, Oana Roman se află în fața unei decizii controversate. Își va minți și anul acesta fiica, de Crăciun. Vedeta a dezvăluit acest lucru și a explicat de ce o face.
În vârstă de 10 ani, Isabela este crescută de mama ei cum știe ea că e mai bine. Fiica fostului premier o educă și o sprijină, încă de mică, să îi calce pe urme și să aibă o carieră de influencer. Fata deja câștigă primii ei bani promovând, ocazional, diverse produse.
Recent, s-a aflat că fetița Oanei Roman și a lui Marius Elisei se confruntă cu probleme de sănătate, fiind obligată să facă multe analize și investigații în ultima perioadă. În plus, pentru a ține boala sub control, va trebui să își schimbe modul de viață și să fie foarte atentă la tot ce mănâncă.
Oana Roman își minte și anul acesta fiica, de Crăciun
Mamă grijulie, Oana Roman ține să îi ofere fiicei sale tot ce e mai bun și mai frumos, dar și să o protejeze cât mai mult de aspectele mai dificile ale vieții. Deși mulți o vor judeca pentru acest lucru, având în vedere că fata are 10 ani împliniți, Oana Roman a luat decizia: își va minți și anul acesta fiica de Crăciun.
Mai precis, nu îi va dezvălui nici luna aceasta că Moș Crăciun, un personaj cu barbă albă, care călătorește pe cer cu o sanie trasă de reni și împarte cadouri copiilor cuminți și oamenilor buni, nu există chiar așa. Oana Roman a luat decizia de a-i prelungi fiicei sale bucuria Crăciunului, având în vedere și faptul că aceasta traversează o perioadă dificilă din punctul de vedere al sănătății sale.
Cum agândește Oana Roman că este mai bine pentru fiica sa
„Isabela încă crede în Moș Crăciun. I-a scris o scrisoare în care îi cere diverse lucruri pentru ea, lucruri deloc scumpe, și îi cere și pentru mine lucruri scumpe, cum ar fi o vacanță în Maldive. Ea știe ce îmi doresc, doar că nu știe că nu Moș Crăciun mi le-ar cumpăra, ci tot eu.
Ieri i-am spus că Moșul nu prea mai aduce cadouri adulților, ca să fie pregătită că pentru mine nu vor fi sub brad cadourile cerute de ea. I-am spus că probabil voi primi ceva simbolic. Nu am mințit-o niciodată pe Isa, dar asta cu Moșul… sunt minciuni justificate, nu?“, spune vedeta.
Anul trecut, cele două au avut parte de o vacanță de vis, în Laponia, acasă la Moș Crăciun.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook