Simona Ionescu / Redactor Șef

Elwira și Mihai Petre au ales anul acesta să meargă în vacanță Grecia mașina în Grecia, mai exact pe insula Thassos. De altfel, au mai fost în aceeași destinație și anul trecut, iar pentru că totul a decurs de minune, au decis să repete experiența. Elwira Petre a dat și câteva ponturi, destinate celor care vor să plece în vacanță Grecia mașina în Grecia. 

Cuplul nu se află singur pe insula grecească, ci alături de cele două fiice, Ariana și Catina. Familia a ales mașina ca mijloc de transport, iar mama lui Mihai Petre îi însoțește. Elwira Petre a spus cât i-a costat drumul, prețul final fiind unul accesibil. 

Ponturi pentru o vacanță în Grecia, de la Elwira și Mihai Petre 

Drumul din România până în Thassos, Grecia, a durat 11 ore, după cum a mărturisit chiar Elwira Petre. Costurile au fost următoarele: 15 lei taxa de pod, dar și 30 de leva pentru vinietă, în Bulgaria. În plus, au plătit 1,8 euro pentru taxa de drum, în Grecia, iar benzine i-a costat 400 de lei. 

În plus, au cheltuit bani și pe feribot. Acesta i-a costat 50 de euro. Calculul final este de 695 de lei, pentru cinci persoane. Un cost rezonabil de altfel. 

Planifică o vacanță Grecia mașina memorabilă inspirat de experiența familiei Petre! Mergând cu mașina în vacanță Grecia, economisești semnificativ și câștigi flexibilitate maximă. Cuplul și copiii lor au descoperit că vacanță Grecia mașina oferă libertate deplină pentru explorare. Pe insula Thassos, drumurile sunt sigure și peisajele spectaculoase. Urmând ponturi practice și alegând transportul personal, vei trăi o vacanță autentică și confortabilă pe plajele grecești. Radu Pietreanu de la Vacanța Mare, mărturie cutremurătoare despre cancerul la plămâni: „Am murit un pic, apoi m-am întors”.

View this post on Instagram

A post shared by Elwira Petre (@elwirapetreofficial)

În ceea ce privește cazarea, cuplul a ales o vilă cu piscină în Thassos, pe care Elwira Petre a lăudat-o inclusiv pentru comportamentul gazdelor. Prețul este însă unul ridicat. Ei s-au cazat într-o vilă modernă, cu piscină proprie și jacuzzi, aflată la doar 500 de metri distanță de plajă. Locația se poate închiria pentru minimum trei nopți, iar pe site-ul de rezervări Booking.com, prețurile pornesc de la 9.800 de lei.

„Toate vilele sunt superbe. Peste tot este foarte curat. Fiecare vilă are piscină proprie. Gazdele sunt nemaipomenite, super drăguțe și primitoare. Locul este foarte liniștit. Ne place foarte mult aici. Dacă sunteți deja în vacanță, vă doresc să fie super frumoasă. Dacă încă vă faceți planuri și căutați ceva cochet și micuț, vă recomand locul”, a spus Elwira Petre. 

Planifică o vacanță Grecia mașina memorabilă inspirat de experiența familiei Petre! Mergând cu mașina în vacanță Grecia, economisești semnificativ și câștigi flexibilitate maximă. Cuplul și copiii lor au descoperit că vacanță Grecia mașina oferă libertate deplină pentru explorare. Pe insula Thassos, drumurile sunt sigure și peisajele spectaculoase. Urmând ponturi practice și alegând transportul personal, vei trăi o vacanță autentică și confortabilă pe plajele grecești. Radu Pietreanu de la Vacanța Mare, mărturie cutremurătoare despre cancerul la plămâni: „Am murit un pic, apoi m-am întors”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre