Desigur, vă întrebați cum e posibil ca niște simpli pantofi de sport să devină cei mai bine vânduți adidași din lume, un fashion icon, un fetiș pentru colecționari și o adevărată obsesie pentru vedete? Istoria fascinantă a modelului Nike Air Force 1 (AF1), este un concentrat de inovație și tehnologie. Totul a început în lumea sportului și a devenit mai târziu un fenomen cultural.
Dacă astăzi sunt cea mai firească alegere pentru ținutele noastre casual, Nike Air 1 s-au născut dintr-o nevoie în lumea sportului. Spre sfârșitul anilor ’80, Bruce Kilgore, designer la Nike, a observat cât de deficitari erau pantofii de baschet și a început să studieze un model care să fie superior celorlalți din punct de vedere structural. Nike mai produsese pantofi de baschet înainte, dar niciunul dintre ei nu corespundea nevoilor reale ale jucătorilor.
Încălțările au fost concepute pentru baschetbaliști
„Pro Keds Royal Flash din ’81 erau singurii adidași care aveau o talpă groasă, spune, pentru Vogue.com, Bobbito Garcia, un fost jucător profesionist și DJ. Pentru a compensa, jucătorii obișnuiau să poarte trei, patru, poate chiar cinci perechi de șosete. Ca să li se amortizeze șocul când săreau pe terenul din beton”. Având experiență de la sculptură la design industrial, Bruce Kilgore a început să proiecteze un pantof de baschet care să răspundă nevoilor jucătorilor de a putea sări, ateriza, pivota și se întoarce cu mișcări rapide.
A fost nevoie de aproximativ trei ani pentru ca tehnologia Air să ajungă în pantofii de baschet. „Prototipurile erau voluminoase, a explicat Kilgore. Erau umflați, arătau ca Michelin Man”. Inspirația sa a venit de la un pantof de drumeție Nike numit Approach.
Pe lângă jucătorii de colegiu, Nike i-a recrutat și pe jucătorii din NBA Maurice Cheeks, Darryl Dawkins și Sidney Moncrief să testeze pantoful în 1981. Cheeks i-a acordat o recenzie în general pozitivă. A spus că pantofii erau „foarte strâmți și greu de încălțat la început, dar odată ce te-ai obișnuit, senzația a fost destul de bună”. Dar Kilgore și Nike au dus prototipurile în cartier. Și au discutat cu fanii de streetball pentru a afla de ce au nevoie.
Talpa exterioară, marea realizare a celor mai bine vânduți adidași din lume
Una dintre caracteristicile care au făcut ca AF1 să fie specială a fost talpa exterioară, care avea jante cu spițe concentrice care permiteau o mai bună tracțiune, făcându-i mai siguri. Dar ceea ce a diferențiat cu adevărat modelul AF1 a fost sistemul de amortizare Nike Air. Baza călcâiului a fost lărgită pentru mai multă stabilitate.
Dacă Air Force 1 și-a făcut treaba pe teren, în afara lui a fost un succes instantaneu și imens, mai scrie sursa citată. Dovedindu-se de un confort nemaiîntâlnit până atunci, au devenit un fenomen de masă. Marketingul Nike a decis, de asemenea, să se concentreze pe această nouă încălțăminte. O reclamă arăta un AF1 coborând din cer, străpungând marea și dezvăluind un teren de baschet. Un altul a arătat o cutie de pantofi strălucitoare. „Începând din acest sezon, Air va fi vândut fără cutie”, se anunța.
Una dintre cele mai emblematice imagini legate de AF1 este posterul lansat în 1983. Acesta îi înfățișa pe Moses Malone, Michael Cooper, Jamaal Wilkes, Bobby Jones, Mychal Thompson și Calvin Natt pe aeroportul John Wayne din Orange County, purtând costume spațiale futuriste. Ei au fost cei Șase Originali, primii șase jucători sub contract care au purtat AF1.
Marile vedete poartă Nike AF1, cei mai bine vânduți adidași din lume
Air Force 1 a început să devină o modă atunci când Nike a început să lanseze ediții limitate, colecții speciale și premium, devenind o nebunie pentru colecționari. A devenit, de asemenea, o vedetă în lumea hip-hop. Au apărut pe coperțile albumelor și chiar fiind numiți într-o serie de cântece celebre. Veteranul NBA Andre Iguodala, mare colecționar de pantofi, a afirmat că știe jucători care au lucrat cu alte companii de încălțăminte și-au pierdut contractele pentru că nu se puteau opri din a purta AF1.
Air Force 1 sunt astăzi un simbol al modei și cei mai bine vânduți adidași din lume. Există peste 2.000 de modele. Air Force 1 a devenit un fenomen al modei. Modelul a fost susținut de ascensiunea NBA și de cea a hip-hop-ului în anii 1980. AF1 a rămas practic neschimbat de la înființarea sa în 1982. Dar au apărut și alți membri ai „familiei”: Lunar Force 1, Air Force 1 Foamposite, Air Force 1 Boot, Air Force 1 Comfort și Air Force 1 Downtown.
Astăzi, printre cei mai nebuni fani ai acestor adidași se numără Hailey și Justin Bieber, Kaia Gerber, Kendall Jenner și surorile Hadid. Toți par să aibă o pasiune deosebită pentru Air Force 1 alb, cel mai basic model.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook