Bianca Boeroiu este o vedetă a machiajului din România despre care s-a aflat abia când a luat premiul Emmy, luna trecută. De Ema Uta, de exemplu, care nu are un Emmy în palmares, a auzit aproape toată România. Sau de Yasmine Ody, acum Pascu, alt make-up artist de succes, care a devenit, între timp, soția lui Pepe. Lumea începe să vorbească tot mai mult și de Dana Roba, mutilată de soț cu ciocanul, de Raluca Paraschiv, iubita lui Bogdan Ionescu, fostul ginere al lui Traian Băsescu, însă de ploieșteancă nu a știut nimeni, până recent.
Bianca Boeroiu s-a născut în 1977, la Ploiești și este artist vizual cu specializarea Ceramică. Încă din 2002 face parte din Uniunea Artiștilor Plastici din România. Pe 6 ianuarie, Bianca a spus că a trăit cea mai frumoasă realitate, „ceva la care nici nu îndrăzneam să visez”, în momentul în care a aflat că a câștigat un premiu Emmy. Nici măcar nu a crezut că va lua premiul, când a fost nominalizată: s-a gândit că votanții sunt mai ales din SUA, cine avea să remarce munca unei românce?
Și chiar dacă românii au auzit de ea abia acum, Bianca Boeroiu are la activ 3 tremii Gopo și opt nominalizări. Este, fără doar și poate, un palmares cu care are de ce să se laude. A fost nevoie însă de recompensa muncii ei pentru serialul Wednesday, pentru ca românii să afle cu adevărat de ea.
Bianca Boeroiu este o vedetă a machiajului din România
Deși de ani buni activitatea ei profesională are legătură cu Bucureștiul, Bianca Boeroiu a decis să facă naveta. Ea trăiește la Ploiești, orașul ei natal, își crește singură copilul, ajutată fiind de părinți. De patru ori pe săptămână predă cursuri de ceramică la Palatul Național al Copiilor din București, unde se bucură de zeci de participanți la fiecare clasă.
Bianca Boeroiu e obișnuită deja cu viața de navetistă. De 15 ani e implicată în proiecte cinematografice, făcând machiaj de film în numeroase producții românești.
În industria cinematografică românească Bianca este unul dintre cei mai apreciați make-up artiști, lucrând în producții renumite precum Eu când vreau să fluier, fluier, Loverboy, Un pas în urma serafimilor, Funeralii fericite, Aferim!, Miracol, Warboy, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii. Se înțelege cât e de bună dacă ne gândim numai că acestea sunt filme, multe din ele, premiate internațional, realizate de cei mai buni regizori: Radu Jude, Florin Șerban, etc. Și cu Horațiu Mălăele a făcut două proiecte.
Cum a început ceramista să facă machiaje de film
În urmă cu 15 ani, Bianca a făcut un machiaj cu efecte speciale pentru un scurtmetraj. Producătorului i-a plăcut cum a muncit și i-a propus un lungmetraj: Eu când vreau să fluier, fluier. După aceea, proiectele s-au legat. O vreme a lucrat cu o singură casă de producție, după care au contactat-o și altele. Pasionată dintotdeauna de machiaj, a lucrat în zona profesionistă de make-up și înainte. A făcut machiaje pentru ședințele foto ale revistelor, sau pentru reclame ori videoclipuri.
De câțiva ani, și-a mutat pasiunea pentru machiaj în zona de televiziune și a colaborat pentru producții ale principalelor canale de streaming, Netflix și Disney. Cel mai important job l-a avut când a coordonat echipa ce s-a ocupat de machiajul celor 9.000 de oameni din figurația unui serial Disney.
Crowd supervisor – a supervizat machiajul a 9.000 de oameni
Wednesday și serialul Disney au fost proiectele cele mai întinse ca durată în care a fost implicată – șapte, respectiv opt luni. După buna reputație pe care și-a făcut-o cu proiectul Disney, unde a fost crowd supervisor, trebuia să aibă aceeași poziție și la Wednesday. Crowd supervisor este o funcție importantă în platou, similară cu cea a designerului pentru actori.
În proiectul Disney ea a coordonat echipele de make-up artiști care interveneau asupra celor 9000 de figuranți. Cum proiectul Disney s-a suprapus cu începerea filmărilor la Wednesday, în proiectul lui Tim Burton nu a putut avea aceeași poziție, a intrat direct pe machiaj, când a terminat proiectul precedent.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook