Simona Ionescu / Redactor Șef

Prințesa Eugenie e tot mai rebelă. La Jubileul reginei toată lumea a întors capul după ea

Prințesa Eugenie e tot mai rebelă. La Jubileul reginei toată lumea a întors capul după ea
Prințesa Eugenie, fiica mai mică a Prințului Andrew și a fostei soții Sarah „Fergie” Ferguson, s-a remarcat din mulțime în rochia ei portocalie îndrăzneață în timpul sărbătoririi Jubileului de Platină al Reginei, săptămâna trecută.

Dar acesta nu a fost singurul motiv pentru care prințesa a întors capetele;  ea a dezvăluit și ceva nemaiîntâlnit în familiile regale. Prințesa Eugenie și-a făcut u tatuaj, iar acesta e poziționat la vedere,

Ea are acum un mic tatuaj circular nou în spatele urechii. Eugenie, în vârstă de 23 de ani, și-a arătat relaxată tatuajul proaspăt, pe lângă o coafură care i-a lăsat părul pe jumătate liber, sub o tocă neagră,  apărând într-o rochie de culoarea mandarinei Emilia Wickstead, vineri la Catedrala Sf. Paul, unde a participat la Serviciul Național al Reginei de Ziua Recunoștinței.

Și alți „regali” s-au tatuat de-a lungul timpului

Deși este neobișnuit ca membrii regali să fie tatuați, Eugenie nu este singura, scrie Page Six.  Amelia Windsor, nepoata vărului reginei, Ducele de Kent, are mai multe modele.  Alți membri ai regali tatuați din întreaga lume includ Prințul Moștenitor Frederik al Danemarcei, Prințesa Stephanie de Monaco și Prințesa Sofia a Suediei.

În timp ce membrii regali tind să respecte coduri vestimentare stricte când vine vorba inclusiv de oja de pe unghii sau culoarea chiloților, pare să nu existe nicio interdicție asupra tatuajelor. Bunicul reginei, prințul George de Wales — care a devenit regele George al V-lea — a fost tatuat în timp ce slujea în aramată, în Japonia.

În mod surprinzător, prințul William s-a gândit chiar să copieze tatuajul mare, de pe spatele prietenului său, David Beckham, dar se spune că Kate Middleton a pus capăt acestui vis.

Cât despre Eugenie, ea și soțul Jack Brooksbank și-au adus fiul de 1 an, August, la Concursul Jubileului de Platină de duminică, marcând prima apariție publică oficială a copilului. Micul August, care pare să fi moștenit părul roșu al bunicii sale, a purtat pentru această ocazie un pulover cu steagul Union Jack.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre