Ani mulți au fost la cuțite, acum însă Claudia Pătrășcanu și mama lui Gabi Bădălău și-au schimbat comportamentul una față de cealaltă. La mijloc sunt copiii, de care bunica este foarte atașată, susțin surse apropiate familiei.
Mama lui Gabi Bădălău a trecut de partea Claudiei Pătrășcanu. Ce urmărește
Potrivit surselor, mama lui Gabi Bădălău face eforturi să se apropie tot mai mult de fosta noră. Se aude că, în ultima vreme, Rodica Bădălău ar avea o relație mult mai apropiată cu cântăreața, care îi lasă pe băieți să stea la ea în weekendurile stabilite de instanță. Și ar mai fi un motiv. Nu vrea ca fiul ei să mai aibă vreo legătură cu Bianca Drăgușanu.
Și tot sursele spun că părinții lui Bădălău ar fi supărați pe Gabi pentru că în ultima perioadă a uitat de afaceri și nu s-ar mai ocupa atât de mult de restaurantul familiei. Lucru care nu le convine deloc.
A fost Rodica Bădălău la vrăjitoare?
Cu doar câteva zile în urmă, potrivit Cancan, mama Rodica Bădălău ar fi recurs la un gest extrem pentru ca Gabi să nu mai aibă nici o legătură cu Bianca Drăgușanu, considerând că relația lor a fost una toxică. A apelat la ajutorul unei vrăjitoare. Și se pare că nu ar fi fost prima dată când mama lui Bădălău ar fi trecut pragul acesteia.
De altfel, cu ceva timp în urmă, am arătat că Bianca a postat pe Instagram câteva mesaje care spun totul despre relația ei cu Rodica Bădălău. ”O pup pe mă-ta”, „Mă-ta ce zice? E fericită?”, „Vă pup pe amândoi!”, „Tot pentru mă-ta”, a scris atunci blonda care trecea printr-un scandal cu Gabi, deși anunțase că se pregătește de o nuntă ca-n poveste.
Cu cine și-a petrecut Bădălău ziua de naștere
De ziua lui de naștere, Gabi Bădălău nu a avut niciun gând public către Bianca Drăgușanu care îi urase „La mulți ani!” și postase mai multe poze cu ei doi din perioada în care petrecuseră ca iubiți în Maldive. De aceea mulți au crezut că cei doi formează încă un cuplu. În schimb, Gabi Bădălău a pus pe pagina lui o fotografie cu cei doi băieți. Și a făcut și un comentariu: „34 de ani și ei! Sunt binecuvântat!”. Posibil ca acesta să fi fost cadoul pentru ziua lui: orele petrecute cu băieții săi. S-a cumințit oare Gabi Bădălău dintr-o dată sau e o strategie de-a lui legată de divorț, așa cum spunea Claudia Pătrășcanu? Vom vedea.
Sursă foto: cancan, romaniatv, ciao
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook