Deși poate fi una dintre cele mai urmărite persoane de pe planetă, cântăreața a declarat recent pentru Good Morning America: „Nu am mai fost pe internet de patru ani și jumătate. Mi-a schimbat complet viața”.
Ea a trecut pe la emisiunea matinală pentru a discuta despre noul ei proiect, Wondermind, un site care oferă o colecție de resurse pentru sănătate mintală. Selena Gomez a explicat că se bazează pe echipa sa pentru a posta în numele ei, deși ajută la asamblarea conținutului. Datorită acestei configurații, ea spune: „Sunt mai fericită, sunt mai prezentă, mă conectez mai mult cu oamenii. Mă face să mă simt normală”, citează Vanity Fair.
Vedeta preferată a adolescenților refuză să urmărească rețelele sociale
Într-un interviu anterior acordat revistei Vogue, din luna martie a anului trecut, vedeta pop a spus ceva foarte asemănător, explicând că, la acel moment, nu mai folosea internetul de trei ani și că, în schimb, trimitea fotografii și texte asistentului ei pentru a posta pe Instagram și Twitter în numele ei.
„Toată lumea mă întreabă mereu: Stai pe invizibil (n. pe rețelele sociale), ne minți?, iar eu spun: Nu am niciun motiv să mint”, a declarat pentru publicație, adăugând că primește știrile de la „o femeie mai în vârstă de care sunt foarte apropiată” și a cărei identitate preferă să rămână secretă. „Și mă uit la CNN, dar încerc să nu o fac prea mult, pentru că sunt empatică până la punctul în care plâng la orice. Am plâns mult în timpul carantinei, doar pentru durerea celorlalți”.
Selena Gomez, viața fără internet
Selena Gomez a continuat să explice pentru GMA că crearea acestei distanțe între persoana ei publică și viața personală a ajutat-o și în lupta cu tulburarea bipolară și cu anxietatea de care suferă, care nu făceau decât să se intensifice din cauza controlului la care era supusă. „Nu-mi vine să cred că sunt unde sunt din punct de vedere mental, doar datorită modului în care am făcut pașii necesari pentru a mă îndepărta de asta… pentru că pur și simplu nu este normal”, a spus ea despre faptul că a crescut în atenția publicului.
Nominalizata la Grammy 2022 a concluzionat: „Dacă sunt cunoscută pentru ceva, sper că este pur și simplu pentru modul în care îmi pasă de oameni. Îmi doresc foarte mult ca oamenii să fie înțeleși, văzuți și auziți. În acele zile în care nu vreau să mă dau jos din pat, dacă aș avea ceva precum Wondermind – chiar dacă mi-a luat un minut să intru în el – este pur și simplu acolo, și este ceva foarte reconfortant”.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook