Alex Bodi a simțit nevoia să îi dea replica lui Florin Salam, după ce manelistul a spus că i-ar fi dat țeapă cu afacerea online. Toată lumea știe că Alex Bodi dă dovadă de mult spirit întreprinzător și că, asemeni unui surfer profesionist, simte valul. A simțit că e rost de făcut bani în Metaverse, profitând de doi dintre maneliștii de top ai momentului, Florin Salam și Tzancă Uraganu. Le-a propus un duel în Metaverse, dar nu i-a ieșit.
Alex Bodi a mărturisit în exclusivitate la Antena Stars cum au stat, de fapt, lucrurile cu afacerea în care Florin Salam era implicat. El spune că totul a fost făcut legal, că există contracte semnate, astfel că toată lumea a știut exact în ce se bagă. „Din respect așa pentru el pentru că îl știu de 15 ani și avem mulți prieteni comuni, i-aș sugera să-și ceară scuze. Noi ne-am întâlnit o dată față în față vorbind de acest proiect, iar lucrul pe care nu vreau să-l fac public și să dau dovezi pentru că pot să dau dovezi.
Alex Bodi îl face amnezic pe Florin Salam: „Există contract, știe bine ce a semnat”
El nu poate să mintă cu nerușinare lumea și să-și dea cuvântul de onoare. În primul rând nu are cuvânt că nu știa de afacerea asta și că era vorba de un joc. Cred că suferă de amnezie că am văzut că a întrebat-o pe soția lui cum se numește. Dar când le-a cerut la băieții ăștia niște bani, era joc? Tu știi că el are un contract semnat?
Păi tu semnezi un contract și știi că este un joc așa între noi? Eu cu încă cineva am băgat o grămadă de bani în proiect fără să-i cer lui niciun cent, el avea niște obligații. El trebuia să facă niște publicitate, să facă promovări și când se va lansa.
Am venit de două ori acasă ca să ne întâlnim deoarece eram plecat în străinătate. Înainte de Crăciun m-am dus la el acasă și mi-a zis că băieții i-au promis… și i-am zis n-am nicio treabă cu ce i-au promis, iar de acum înainte să vorbească cu mine”, a declarat Alex Bodi, în exclusivitate, la Antena Stars.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook