Dacă în perioada pandemiei vedetele se plângeau că le lipsesc concertele, acum oboseala și-a spus cuvântul. Alexandrei Stan i s-a făcut rău.
Alexandra Stan și-a speriat fanii. A ajuns la spital. Ce se întâmplă acum cu artista
Pe contul său de instagram, Alexandra Stan a povestit că are probleme atât cu somnul, cât și cu tenul, așa că a fost nevoită să apeleze la ozonoterapie, o procedură care susține vedeta, îi face extrem de bine. Ea le-a spus fanilor și în ce constă această procedură și cât de importantă este pentru ea.
„Acum mi se recoltează 1590 de ml de sânge”
„Am întârziat, așa că azi nu mai am timp să faci și tratamentul facial, ăl voi face mâine, dar astăzi o să fac ozonoterapie. De-abia aștept să mă relaxez. O să fac și Vitamina C. Acum mi se recoltează 1590 de ml de sânge, după care în recipient o să fie adăugat 300 de ml de ozon și o să mă simt super bine. Ozonoterapia ajută foarte mult la relaxare, la somn, la regenerarea țesutului, la oxigenarea sângelui, la absolut tot.
„Sunt cam obosită astăzi, nu prea am cuvintele la mine, dar o să mă simt mult mai bine după toată procedura asta”
Pe mină mă ajută foarte mult cu somnul, pentru că a probleme cu somnul și cu tenul și cu tot, o să vedeți și voi dacă faceți. E și foarte bun după ce ași făcut COVID sau răceli, să vă recuperați mult mai repede. Pe lângă asta o să adăugăm și vitamina C, care ajută la imunitate, după cum știți și voi, vitamina C de concentrație 100 de mg.
Sunt cam obosită astăzi, nu prea am cuvintele la mine, dar o să mă simt mult mai bine după toată procedura asta. Uitai ce rapid a fost, câteva minute, deja s-a terminat, toată bunătatea ata de suc cu Ozon a venit în sângele meu și mă simt hidratată, iar aici este Vitamina C care urmează să intre în sistemu meu imunitar și să-l îmbunătățească”, a spus Alexandra Stan pe Instagram.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook